X
X
Ignorați de conducerea societății

Protestatarii de la ușa companiei Constanța South Container Terminal ar putea intra în greva foamei

Ştire online publicată Joi, 17 Septembrie 2020. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Miercuri, 16 septembrie 20202, a continuat protestul sindical împotriva deciziei conducerii companiei Constanța South Container Terminal (CSCT) de a concedia trei operatori de pe macaralele portal de cheu, în frunte cu Pavel Nicolae - liderul unuia dintre cele două sindicate din terminalul de containere. Cei 50 de sindicaliști prezenți în fața sediului operatorului din portul Constanța și-au exprimat indignarea, interpretând „simfonia protestului” la fluiere, vuvuzele, tobe și sirene portuare și scandând „Demisia! Demisia! Demisia!”, la adresa directorului general a CSCT.

Și de această dată, tentativa de a dialoga cu conducerea unității a eșuat, sindicaliștii fiind informați de forțele ce păzeau sediul societății că directorul general nu se află în unitate.



„Colegii noștri din unitate ne-au informat că, de fapt, directorul general se afla în terminalul de containere. Ce să înțelegem din aceasta, că se evită dialogul? Nu-i nimic, ne vom adresa prefectului județului Constanța și vom solicita întrunirea comisiei de dialog social. Vom vedea atunci dacă cei ce conduc CSCT vor refuza să discute cu reprezentanții sindicatelor în fața prefectului ”, a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber”, Ion Caraignat – președintele Uniunii Sindicale Teritoriale Filiala Constanța „Cartel Alfa”.



Singurii care au discutat cu protestatari au fost jandarmii, care se simțeau deranjați de vuietul produs de goarnele aduse de sindicaliștii de la ARSVOM, care au fost botezate „Vocea portului” - „Constatăm că cei ce se află la cârma CSCT nu vor să facă nici un pas înainte pe calea dialogului. Probabil că nu au argumente pentru decizia lor. Noi le-am cerut să ne pună la dispoziție toate documentele ce au stat la baza hotărârii de a-i concedia pe cei trei sindicaliști. Situația prezentată de colegii noștri arată că societatea nu are suficienți lucrători pentru macaralele portal de cheu, astfel încât munca oamenilor să se desfășoare cu respectarea prevederilor legale privind durata timpului de muncă și timpul de odihnă. Conducerea companiei va trebui să dea explicații în fața instanței de judecată, dar și a Inspecției Muncii”, a afirmat Silviu Stanciu, președintele Sindicatului Portuar Român UNIREA și al Federației Sindicatelor Trans-Conex.

Acțiunea de protest continuă și astăzi în aceeași formulă, iar pe viitor ar putea să ia o formă extrem de gravă. „Analizăm oportunitatea ca eu și cei trei colegi concediați să intrăm în greva foamei”, a avertizat Ion Caraignat.





Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3429 secunde