Proiectul de lege pentru "Autostrada Estului", adoptat tacit de Senat

221
Proiectul de lege pentru

Articole recomandate

Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă privind construcția obiectivului de investiții "Autostrada Estului", termenul de dezbatere și adoptare fiind împlinit pe data de 6 martie, potrivit hotnews.ro.
Conform articolului 1 al proiectului legislativ, "Prezenta lege aprobă executarea obiectivului de investiții Autostrada Galați - Brăila - Buzău - Ploiești, denumită în continuare <Autostrada Estului>", conform formei inițiatorului a inițiativei legislative.


Construcția acesteia urmează a fi finanțată de la bugetul de stat, dar și din credite externe sau fonduri europene.


Articolul 2 al proiectului legislativ prevede că, "Obiectivul de investiții Autostrada Estului se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Tranporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din credite externe și din fonduri europene", conform sursei citate


De asemenea, responsabil pentru construcția acestuia va fi Ministerul Transporturilor, termenul pentru finalizarea acestuia fiind de 4 ani de la data intrării în vigoare a legii.


Necesitatea inițiativei legislative este motivată de faptul că "cele trei tronsoane de autostrăzi construite până în acest moment leagă Bucureștiul doar de câteva orașe mai importante, condiția sine qua non pentru creșterea competitivității Regiunii de dezvoltare Sud-Est este construirea unei autostrăzi care să lege orașele Galați, Brăila și Buzău de București și, implicit, de coridoarele de transport pan-europene".


De asemenea, conform sursei citate, "Guvernul României a aprobat Master Planul General de Transport al României care prevede construirea de drumuri expres care să conecteze orașele Galați, Brăila, Buzău și Ploiești, urmând a fi implementat în orizontul de timp 2030". De asemenea, România a mai adoptat "Strategia de dezvoltare a rețelei de drumuri și autostrăzi din România care prevedea construirea unei autostrăzi între orașe, urmând a fi implementată în orizontul de timp 2018".


Proiectul legislativ a fost inițiat de mai mulți deputați și senatori PMP.


For decizional este Camera Deputaților.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8537 secunde