Proiectul care le-a schimbat viața

219
Proiectul care le-a schimbat viața - proiectulcareleaschimbatviata1-1386782799.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de un an era șomeră, așa cum erau și sunt încă și mulți alții în comuna Mihail Kogălniceanu. Lucica Ștefan a reușit însă, datorită unui proiect, unul dintre cele nu multe care nu s-au făcut doar de dragul de a mai atrage niște bani și de a oferi un morman de diplome, să aibă acum un job la care îi este drag să meargă în fiecare dimineață. Nu sunt bani foarte mulți, după cum recunoaște chiar șefa ei, însă până la urmă reprezintă un început promițător.

Acum șase luni, după ce a urmat un curs de calificare de tehnician maseur, alături de alte 19 persoane, timp de aproape un an, a venit și momentul în care a fost nevoită să susțină și examenul de absolvire al acestui curs. Angajatorul a fost și el prezent la acest examen și a selectat persoana care i s-a părut cea mai potrivită pentru a se alătura echipei sale. Norocoasa a fost, de acea dată, Lucica.

Aceasta este doar una dintre poveștile din spatele unui proiect derulat în perioada ianuarie 2012 - decembrie 2013 de către Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA), împreună cu partenerii săi - Fundația Școala Română de Afaceri Filiala Constanța, Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Constanța, Asociația Psihologilor și Psihopedagogilor Procivitas Constanța și SC Groove Hour SRL.

Dincolo de agricultură

"SPRINT - SPRijin INTegrat pentru ocupare non agricolă a forței de muncă din Zona Rurală Metropolitană Constanța" este un proiect care i-a vizat pe locuitorii din opt comune - Agigea, Corbu, Cumpăna, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Tuzla și Valu lui Traian - precum și pe locuitorii din câteva sate aparținătoare ale acestora - Lazu, Oituz, Sibioara, Piatra și Nazarcea.

Lucrurile nu au fost chiar simple, și asta pentru că oamenii au manifestat, la început, o reticență și un scepticism destul de mare. Rezultatele însă spun totul.

"Am încercat să ajutăm populația din mediul rural să vadă ce poate face ca alternativă la activitățile agricole. Nu a fost ușor. Printre altele, dincolo de cele aproape 1.300 de persoane care au participat la campaniile de informare, sute de cursanți, sunt și două materiale produse în acest proiect care au putut să ajute un număr de oameni dar, și mai important este că vor putea să ajute și pe alții, pe viitor, din alte localități. (…) Credem că astfel de inițiative ar trebui reluate, multiplicate și în alte localități din țară", a precizat directorul general al CCINA Constanța, Ion Dănuț Jugănaru.

Un început

Pentru câțiva dintre cei care au participat la toate acțiunile organizate, acest proiect a însemnat însă un nou început. 7% din totalul persoanelor asistate/consiliate antreprenorial, respectiv 11 persoane din 156 au inițiat afaceri/activități independente (șapte PFA, două întreprinderi familiale, două întreprinderi individuale cu domenii ca: activități de întreținere corporală, comerț alimentar și nealimentar, coafură - servicii de înfrumusețare, repararea echipamentelor de uz casnic etc.).

De asemenea, dintre cele 119 persoane care au participat la programe de formare profesională și au obținut un certificat (un curs de cameristă, unul de ospătar și unul de tehnician masor, toate cu câte 20 de participanți, precum și patru cursuri de inițiere în competențe informatice, cu 60 de participanți), peste 24% deja s-au angajat.

Cursul de tehnician maseur a fost un real succes. Persoanele care au absolvit acest curs au dat dovadă de o determinare și implicare cum rar întâlnești.

Doctorul Camelia Ciobotaru a fost cea care le-a fost aproape pas cu pas. "Grupa a fost foarte bine aleasă. Interesul a fost maxim! Am fost foarte mulțumită și de ei, și de curs. Unii chiar au fost angajați, unii au terminat și școala postliceală și acum sunt asistenți. Este o șansă pe care le-o dăm acestor persoane, tineri dar și oameni de peste 40 de ani", a precizat Camelia Ciobotaru. Toți acești absolvenți au făcut luni bune de practică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, acolo unde s-au întors mai apoi, mulți dintre ei, și ca voluntari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.238 secunde