Proiect transnațional dedicat femeilor antreprenor

469
Proiect transnațional dedicat femeilor antreprenor - proiectiuliangroposila1-1528896910.jpg

Articole de la același autor

Patronatul Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii Constanța anunță lansarea proiectului transnațional "Women în Business". Finanțat prin Programul transnațional "Dunărea" 2014 - 2020, acesta are ca parteneri organizații din Bulgaria, Austria, Germania, Slovenia, Ungaria, România și Moldova. La recomandarea Patronatului IMM Constanța, în proiect a fost inclus ca partener și Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității "Ovidius".

Scopul principal al proiectului este acela de a stimula antreprenoriatul feminin și de a motiva, educa și sprijini tinerele femei dispuse să înceapă și să își dezvolte propriile afaceri, prin crearea unei rețele transnaționale, ceea ce va conduce la dinamizarea mediului antreprenorial din regiunea Dunării, se arată în comunicatul dat publicității.

În cadrul proiectului se vor înființa patru centre pentru antreprenoriat care vor funcționa în cadrul universităților partenere. Centrele vor sprijini tinerele femei prin furnizarea de programe de mentorat, oportunități de networking, concertare personalizată, consultanță. Într-o atmosferă creativă și interactivă vor avea loc discuții zilnice și evenimente lunare având ca subiecte provocările și succesele femeilor antreprenor. Aceste centre vor acționa ca o "organizație de graniță" a cunoștințelor, a învățării și a informațiilor care facilitează comunicarea între tinerele femei, experți, universități, institute de cercetare și IMM-uri, se spune în comunicat.

"Din experiența mea, femeile antreprenor demonstrează o mai mare adaptabilitate la condițiile pieței și sunt mult mai determinate în demersul lor antreprenorial. Am convingerea că prin acest proiect va crește numărul femeilor antreprenor, ceea ce va aduce mai multă prosperitate în regiunea dunăreană", a declarat Iulian Gropoșilă, președintele Patronatului IMM Constanța.

Noua inițiativă continuă tradiția începută în 2004, cu implementarea primului proiect european "RETE CLAS", în care au fost implicați parteneri din România, Serbia-Muntenegru, Croația și Bosnia-Herțegovina, ce a avut ca scop realizarea unei rețele de centre locale de asistență și servicii pentru IMM-uri. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Iunie 2018
Stire din Economie : Finanțare norvegiană pentru IMM-uri
Sâmbătă, 22 Aprilie 2017
Stire din Economie : Peste 19 milioane de euro, pentru IMM-uri
Pagina a fost generata in 0.6311 secunde