Programele pentru IMM-uri, pe ultima sută de metri

223
START, programul de sprijinire a tinerilor antreprenori, derulat de Ministerul pentru IMM-uri, Comerț, Turism și Profesii Liberale, se află în faza de achiziție publică pentru serviciile de consultanță, oferite managerilor care se înscriu la cursuri. Este penultimul program din acest an, din totalul de 13, fiind urmat doar de organizarea Târgului pentru IMM-uri (TIMM).
"Ca în fiecare an, vom organiza și o ediție locală, la Constanța, probabil simultan cu alt târg mare, la care vor participa mai mulți agenți economici constănțeni. În principiu, TIMM Constanța va avea loc după 15 septembrie, dată la care se lansează Ghidul Fondurilor Structurale", spune Dumitru Nancu, directorul executiv al Oficiului Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație (OTIMMC).
Și programul de sprijinire a femeilor antreprenor se află în faza de achiziție publică a serviciilor de consultanță, odată cu încheierea acțiunilor de informare de la Mangalia.
"Cursurile de instruire se desfășoară, în acest an, la Slobozia și avem deja șase femei manager înscrise, din Constanța", mai spune Dumitru Nancu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9961 secunde