În primele șase luni ale anului 2021, compania Oil Terminal din Constanța a derulat 2,968 milioane de tone de hidrocarburi și produse chimice, cantitatea fiind cu 3,8% mai mare decât cea manipulată în aceeași perioadă a anului precedent.
În intervalul ianuarie – iunie 2021, Oil Terminal a realizat venituri totale de 95,389 milioane lei, mai mari cu 2,1% față de cele obținute în prima jumătate a anului precedent. Compania a raportat un profit brut de 10,981 milioane lei, în creștere cu 22,1%.
Pentru anul 2021, compania constănțeană are prevăzut un program de investiții de 27,469 milioane de lei. Printre principalele obiective de investiții realizate în primul semestru al anului 2021 se numără:
- modernizarea unui rezervor R31, cu capacitate 50.000 mc;
- automatizare instalație PSI din dana 79 a portului;
- reabilitarea unor canale tehnologice, a unei platforme betonate folosită pentru parcare utilaje grele și a unui drum de acces;
- construcția liniei electrice de 6 KV în SP Port
- reamenajarea rampei de cale ferată din SP Sud pentru descărcarea păcurii din cisternele feroviare, depozitare și pompare la
Nave;
- proiectarea și execuția instalației de gaze naturale în SP Sud și multe altele.