Producție record de grâu! Constanța, printre județele fruntașe

637
Producție record de grâu! Constanța, printre județele fruntașe - productie-1535468347.jpg

Articole recomandate

Producția de grâu din acest an este mai mare cu 200.000 de tone față de anul trecut, depășind 10 milioane de tone, deși a fost un an greu, în care România a fost răvășită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"Anul acesta, România a fost răvășită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme, de la temperaturi ridicate în primăvară care au înțepenit răsăritul semințelor și care au generat secătuirea solului de apă, la lipsa acestor precipitații în intervalul de început al producției și apoi urmat de evoluții atipice cu cantități de apă foarte mari. Am încheiat recoltatul la grâu și vă pot spune că am făcut mai mult ca anul trecut, deși am avut un an greu, cu temperaturi mari, dar prin dotarea pe care au avut-o fermierii, prin concentrarea lor din timpul zilei, prin urmărirea fazelor de vegetație, prin programul de lucru, fermierii au reușit să adune grâul, iar producția este cu 200.000 de tone mai mult decât anul trecut. E o producție pe care fermierii o merită, pe care țara trebuie să o folosească și pe care noi toți trebuie să o consemnăm ca atare. Practic, este a doua oară când România depășeste 10 milioane de tone de grâu", a precizat ministrul Petre Daea, citat de Agerpres.

Acesta a subliniat că, anul acesta, cea mai grea perioadă pentru grâu a fost cea de recoltat, în condițiile în care, dintr-un calcul făcut pe o anumită fermă, care a furnizat aceste date, "în 30 de zile a avut doar patru zile bune de lucru și acestea adunate, nu de dimineața până seara".

În opinia ministrului, România s-a fortificat din punct de vedere agricol și "nu va mai părăsi acest piedestal pe care s-a urcat, pentru că fermierii s-au dotat și pot face față vicisitudinilor naturii".

"În acest an greu, fermierii și-au dovedit dotarea tehnică de-a lungul vremii. România nu va mai părăsi aceste piedestal pe care s-a urcat, pentru că a reușit să se fortifice. România s-a fortificat din punct de vedere agricol și se va fortifica în continuare pentru că fermierii știu ce au de făcut, s-au dotat, iar rezultatele de producție îi ajută prin câștig și pot face față vicisitudinilor naturii", a adăugat ministrul Agriculturii.

v v v

Datele MADR arată că recolta de grâu din acest an a depășit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare față de anul trecut, când s-a cifrat la 10 milioane de tone.

Zece județe au realizat peste 5 milioane de tone din recoltă, respectiv Timiș, cu o medie de 6.200 kg /ha, Arad (6.100 kg/ha), Bihor (6.095 kg/ha), Giurgiu (5.800 kg/ha), Constanța (5.652 kg/ha), Mehedinți (5.400 kg/ha), Călărași (5.300 kg/ha), Ialomița (5.300 kg/ha), Satu Mare (5.100 kg/ha) și Brăila (5.086 kg/ha).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 17 August 2018
Stire din Economie : APIA face controale pe teren
Joi, 02 August 2018
Stire din Economie : Mozaic economic
Vineri, 29 Iunie 2018
Stire din Economie : Credite pentru fermieri
Pagina a fost generata in 0.3443 secunde