Primul centru de antreprenoriat feminin din România va fi înființat la Universitatea "Ovidius" din Constanța

757

Articole de la același autor

Sala senatului Universității "Ovidius" din Constanța este plină de doamne și domnișoare. Femei care au mușcat din dulcele fruct al afacerilor de succes, studente care visează să descifreze misterele business-ului și numeroase cadre didactice au venit să dezbată spinoasa chestiune a antreprenoriatului.

În atmosferă se simte spiritul războinic al conquistadorilor. Tinerele reprezentante ale "eternului feminin" sunt nerăbdătoare să exploreze, să cucerească "continentul afacerilor", acest Eldorado ce le-a fost refuzat înaintașelor lor, secole la rând.

Dar cel mai aprig susținător al viitoarei "cruciade antreprenoriale" a tineretului feminin este un bărbat: Iulian Gropoșilă, președintele Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

Iată, se discută aprins despre bucuriile și greutățile vieții de antreprenor, despre numeroasele piedici ce stau în calea femeilor care vor să pună pe picioare o afacere, despre strategii și soluții de succes.

★ ★ ★

Stimați cititori, am încercat să vă redau atmosfera conferinței internaționale "Transnational Learning Event", organizată marți, 9 octombrie 2018, de Universitatea "Ovidius" din Constanța în parteneriat cu Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, în cadrul proiectului "Women in Business", respectiv "Promovarea antreprenoriatului în rândul tinerelor din regiunea Dunării".

Dar să-l lăsăm pe Iulian Gropoșilă să ne spună mai multe despre această reuniune. "Evenimentul are drept obiectiv promovarea antreprenoriatului feminin și identificarea bunelor practici în dezvoltarea afacerilor din România. La acest proiect participă un consorțiu format din 14 parteneri din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Germania, Republica Moldova, Slovenia și Ungaria. Printre aceștia se numără și patru universități. La reuniunea de astăzi au participat, printre alți invitați, reprezentantele principalelor organizații patronale din România. Acestea au prezentat bunele practici din organizațiile lor.

La sfârșitul reuniunii va fi efectuată o evaluare a bunelor practici, pe baza chestionarelor completate de participanți. Cele mai bune dintre ele vor fi făcute cunoscute tuturor partenerilor din proiect.

În plus, în baza unui chestionar pus la dispoziția celor interesați de activitatea de antreprenoriat până pe data de 15 octombrie 2018, organizatorii proiectului vor să identifice barierele de care se lovesc tinerele femei atunci când vor să se lanseze în afaceri sau care au înființat, deja, o afacere, pentru a găsi soluțiile de îndepărtare a lor.

Finalitatea proiectului constă în identificarea acestor probleme și stabilirea unor politici publice pentru fiecare stat implicat, inclusiv la nivel european.

În cadrul proiectului, la Universitatea "Ovidius" din Constanța, va fi înființat primul centru de antreprenoriat feminin din România. Instituția de învățământ dorește să devină o platformă antreprenorială regională", a precizat președintele Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, în cadrul conferinței de presă organizate cu acest prilej.

La rândul ei, prodecanul Mihaela Rus a informat ziariștii că Universitatea "Ovidius" are opt proiecte de dezvoltare – inovare și este beneficiara unui google hub, în care au loc întâlniri între antreprenori și studenți. "Printre obiectivele universității noastre se numără și dezvoltarea abilitățile antreprenoriale ale studenților. Facultatea de Drept și Științe Administrative este partener direct în acest proiect, prin studenții și cadrele sale didactice. Ne dorim ca viitorul centru de antreprenoriat să fie un incubator de afaceri pentru femei, în care să se dezbată ideile de afaceri și să dezvolte proiecte de business".

În cadrul conferinței, a fost organizată și o vizită la sediul viitorului centru de antreprenoriat feminin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.599 secunde