Prima reuniune a Comitetului interministerial de coordonare a PNRR

138

Articole de la același autor

Pe 27 ianuarie 2022, a avut loc prima reuniune a Comitetului interministerial de coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență. Participanții au discutat despre „stadiul măsurilor inițiate de statul român cu privire la reformele din cadrul PNRR și au stabilit continuarea eforturilor pentru asigurarea unei bune implementări a acestui amplu program”, se arată în comunicatul dat publicității. Cu acest prilej a fost aprobat regulamentul de organizare și funcționare a comitetului prezidat de premierul Nicolae Ionel Ciucă.

Acțiunile în cadrul PNRR vor fi concentrate pe mai multe direcții, cu termen de finalizare în primul trimestru: definitivarea cadrului legislativ care guvernează sistemul de management și control al fondurilor alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, definitivarea și încheierea acordurilor de finanțare cu coordonatorii de reforme și/sau investiții și definitivarea cadrului procedural la nivelul întregului sistem de management și control, definitivarea operaționalizării sistemului informatic al PNRR și auditarea întregului sistem de management și control pentru implementarea planului.

Concret, în 2022, coordonatorii de reforme și investiții trebuie să își concentreze eforturile pentru finalizarea a 130 de jaloane și ținte asociate unui număr de 48 reforme, respectiv 26 de investiții. De asemenea, trebuie finalizate toate demersurile procedurale pentru ca cele 21 de jaloane aferente anului 2021 să fie considerate îndeplinite de către Comisia Europeană.

Neîndeplinirea unui jalon sau a unei ținte în termenul stabilit va duce la blocarea tranșelor de plată pentru întregul plan, a reamintit primul ministru. „Solicit ferm coordonatorilor de reforme și investiții responsabilitate maximă pentru îndeplinirea cu prioritate a acestora”, a declarat Nicolae Ionel Ciucă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.321 secunde