Prețurile de dumping ascund calitatea slabă, evaziunea fiscală și corupția

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, susține că "țara întreagă este un șantier". Era să fac icter auzind expresia de care ni se făcuse lehamite înainte de 1989. Prin anii ´70, numai așa se vorbea la radio și se difuza acel cântec prolet-cultist, ale cărui versuri îți zgâriau urechile: "Macarale râd în soare, argintii, în zori de zi".
Exprimarea doamnei ministru o fi nefericită, dar tare am vrea să fie adevărată. Ce n-am da ca după doi ani de criză, macaralele să fie puse la muncă și să rânjească, iarăși, la soare...

Deunăzi, m-am întâlnit cu o cunoștință, reprezentat de seamă al industriei românești a materialelor de construcții. Am toate motivele să nu-i divulg numele: pe de o parte, omul nu vrea să-și facă dușmani, mai ales printre politicieni și directorii deconcentratelor, iar pe de altă parte, ar însemna să-i fac publicitate. De aceea îi vom spune domnul X.
Vorbind de una de alta, în fața unei cești cu cafea, am ajuns și la tema care mă interesa. Îmi spuse: "Soarele a răsărit și pe strada noastră, a celor din această industrie. Dacă în următoarele două luni se merge în direcția de care vorbesc miniștrii, dacă lucrările anunțate se deschid, va fi foarte mult de lucru pentru constructori și producătorii de materiale."
Zărind o undă de scepticism în privirea mea, domnul X îmi pune pe masă argumentele:
"Lucrările de infrastructură asigură volumul cel mai mare de activitate. Sunt câteva obiective mari în județ. Cele mai importante sunt autostrada (chiar dacă contractul cu Colas, pe tronsonul Cernavodă - Medgidia, ar putea să fie reziliat) și șoseaua de centură a Constanței. Sunt necesare cantități uriașe de materii prime: betoane, piatră, asfalt. Este de lucru pentru foarte multe utilaje. La rândul ei, Compania Națională Apele Române are lucrări la diguri și la refacerea malurilor, pentru care a obținut finanțare europeană. În portul Constanța, sunt două mari investiții, la calea ferată și la prelungirea digului de larg. Numai pentru dig ar fi necesari 170.000 metri cubi de prefabricate din beton și 3,5 milioane tone de piatră. Frumoasă lucrare!"
Interlocutorul face o pauză pentru o înghițitură de cafea. Profit și schimb macazul discuției, spre sectorul privat. "Construcțiile de locuințe sunt mai puține decât înainte de criză, dar se simte o ușoară revigorare în ultima lună - îmi răspunde domnul X. Dar dacă sectorul locativ e mai puțin dinamic, parcurile eoliene sunt în expansiune în toată Dobrogea, la Săcele, Mihai Viteazu, Medgidia, Cernavodă, Mangalia și în mai multe locații din județul Tulcea. Volumul investițiilor este impresionant. Chiar dacă echipamentele energetice și stâlpii de beton sunt aduși din import, au și românii partea lor. E nevoie de cantități mari de materiale de construcții, de piatră și betoane, pentru fundațiile centralelor eoliene și pentru drumurile de acces necesare utilajelor."
Din punct de vedere al finanțării, lucrurile s-au schimbat radical, remarcă domnul X. Spre deosebire de anii trecuți, statul achită la timp facturile la lucrările de infrastructură, iar în sectorul privat sunt destui bani.
Deodată, discuția deraiază de pe linia roz-bombon a fericirii investiționale. Domnul X o conduce prin bălăriile concurenței mizere și a corupției instituționalizate. "Licitațiile continuă să fie câștigate de firme străine, care oferă prețuri mult prea mici pentru a putea fi executate lucrările - spune el. Fac asemenea oferte pentru că știu că li se va suplimenta valoarea contractului până la 50%. O suplimentare de 10 -15% mai treacă-meargă, dar cu 50% nu mai vorbim de licitație. O firmă românească nu s-ar încumeta să participe la o competiție cu astfel de prețuri, pentru că nimeni nu i-ar suplimenta contractul cu 50%. Iar dacă lucrarea este cu finanțare europeană, înseamnă că suplimentarea vine din bugetul de stat al României. O asemenea manoperă ascunde corupția. Mai mult, sunt destule cazurile de lucrări care nu se execută de loc ori se execută superficial. Se lucrează cu materiale necertificate calitativ. Este o boală generală. Toată lumea este interesată de preț, nu de calitate. Este o mare greșeală. Mai grav este că se ajunge să se falsifice calitatea. Lucrările și materialele nu sunt verificate corespunzător. De aceea își permit mulți să se joace cu licitațiile și investițiile, pe banii statului. Prețurile de dumping de pe piața materialelor de construcții ascund lipsa calității, evaziunea fiscală și munca la negru. În mod normal, ele nu pot asigura acoperirea costurilor și dările către stat."
Ceașca de cafea din fața mea e goală. Aș putea să o întorc, să ghicesc în zaț cum vor evolua prețurile materialelor de construcții. Domnul X mă scutește de efort și erori: "Prețurile s-au situat în 2010 la cel mai scăzut nivel. În prezent, sunt în ușoară creștere. Românii se așteaptă la reluarea creșterii economice și încep să construiască. Cine are intenția să o facă, ar trebui să se grăbească. Cererea de materiale de construcții crește mai repede decât oferta și acest lucru se simte, deja, în prețuri."