Prețul petrolului a explodat pe fondul crizei din Iran

142
Prețul petrolului a explodat pe fondul crizei din Iran - pompa-1514958539.jpg

Articole recomandate

Prețul petrolului a crescut la 67 de dolari pe baril în urma protestelor din Iran, al treilea exportator de țiței din cadrul OPEC, potrivit Reuters.


Acesta este cel mai mare nivel atins din 2015 încoace și va duce, cel mai probabil, la scumpirea carburanților dacă situația persistă.

Iranul se confruntă de cinci zile cu proteste ale populației. Inițial acestea vizau situația economică proastă și implicarea militară a Iranului în conflictele din Siria și Irak, care s-a dovedit costisitoare.

Însă ulterior acestea s-au transformat în proteste împotriva ayatolahului Khamenei, liderul suprem al țării, și a președintelui Hassan Rouhani.

S-a dublat prețul litrului de benzină, în Arabia Saudită

Arabia Saudită a majorat cu 127% prețul benzinei la pompă, o inițiativă destinată creșterii veniturilor la buget și reducerii dependenței celui mai mare exportator mondial de petrol de veniturile din petrol.

Începând de luni, prețul unui litru de benzină cu cifra octanică 91 a fost majorat până la 1,37 riali (0,37 cenți) de la 0,75 riali, în timp ce prețul unui litru de benzină cu cifra octanică 95 a fost majorat la 2,04 riali de la 0,90 riali. Prețul motorinei pentru camioane a rămas nemodificat. Chiar și după majorare, prețul la benzină în Arabia Saudită este unul din cele mai mici din întreaga lume, conform Agerpres.

De asemenea, Arabia Saudită a introdus luni o Taxă pe Valoarea Adăugată (TVA) de 5% pentru majoritatea bunurilor și serviciilor pentru a acoperi deficitul bugetar. La finele lunii trecute, prințul moștenitor Mohammed bin Salman a anunțat că data țintă pentru eliminarea deficitului bugetar a fost amânată pentru 2023 în loc de data inițială de 2020, pentru a reduce presiunile la adresa creșterii economice.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 03 Ianuarie 2018
Stire din Economie : Banca Leumi se retrage din România
Miercuri, 03 Ianuarie 2018
Stire din Economie : Euro mușcă din dolar
Marţi, 02 Ianuarie 2018
Stire din Economie : Un tanc LPG a eșuat
Pagina a fost generata in 1.4588 secunde