Mai multe ştiri online:

Preluarea controlului la Daewoo-Mangalia s-a făcut sau nu cu respectarea Legii concurenței?

Ştire online publicată Joi, 08 Noiembrie 2018. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
În ediția din data de 6 noiembrie 2018, a cotidianului „Cuget Liber”, am publicat articolul „Statul român nu a dobândit calitatea de acționar majoritar la DMHI”. Pe baza înscrisurilor oficiale eliberate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, demonstram că, în prezent, pachetul majoritar de acțiuni, de peste 51%, al companiei Daewoo-Mangalia Heavy Industries, este deținut de investitorul B.V. Holding Maatschappij Damen, în timp ce statul român, prin Șantierul Naval 2 Mai SA, a rămas tot cu participația de aproximativ 48,999% din capitalul social al societății mixte.

Or, potrivit hotărârii adoptate de adunarea generală a acționarilor SN 2 Mai, din data de 22 iunie 2018, simultan cu achiziționarea pachetului de 51% din acțiunile societății mixte, de la sud-coreeni, compania olandeză Damen ar fi trebuit să cesioneze, către SN 2 Mai, un pachet de acțiuni reprezentând 2% din capitalul societății mixte, astfel încât aceasta să devină acționar majoritar, în numele statului român.

Acest lucru ar fi trebuit să se reflecte atât în registrul comerțului, cât și în comunicatele companiei SN 2 Mai, adresate investitorilor de pe piața de capital.

Dar ministerul Economiei și adunarea generală a acționarilor SN 2 Mai decid una, iar realitatea este alta. Iată, pe data de 23 iulie 2018, Damen a devenit acționar majoritar la Daewoo-Mangalia Heavy Industries (potrivit unei informații de presă difuzate pe site-ul Damen Shipyards Mangalia), tranzacția cu coreenii de la DSME fiind finalizată. Mai mult, Damen își păstrează acest statut de aproape trei luni și jumătate.

Întrucât sunt în joc interesele statului român, am încercat să obțin clarificări din partea Ministerului Economiei, solicitând să mi se răspundă la întrebările puse în articol.

Pe data de 6 noiembrie, am fost contactat de Alexandru Macoveiciuc, purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei, care mi-a oferit următoarea explicația a faptului că statul român nu este, în prezent, acționar majoritar la DMHI: era nevoie ca tranzacția dintre olandezii de la Damen și sud-coreenii de la DSME să fie autorizată de Consiliul Concurenței, pentru ca mai apoi să aibă loc cesionarea pachetului de acțiuni de 2% de către Damen către SN 2 Mai. Or, Consiliul Concurenței a anunțat abia pe 5 noiembrie 2018 că a autorizat tranzacția.

Macoveiciuc a afirmat că, în cursul acestei săptămâni sau săptămâna viitoare, avocații vor redacta documentele necesare pentru a înscrie, în registrul comerțului, cesionarea pachetului de acțiuni de 2% și, astfel, statul român, prin SN 2 Mai, să devină acționar majoritar la DMHI.

Explicațiile purtătorului de cuvânt nu m-au lămurit. Dimpotrivă, au stârnit alte întrebări și suspiciuni. Oare de ce tranzacția dintre Damen și DSME, care a determinat o concentrare economică pe piața românească, a fost efectuată înainte de obținerea avizului din partea Consiliului Concurenței? A fost respectată sau nu legea în acest caz? Dacă lipsa avizului instituției de concurență nu a împiedicat compania Damen să devină acționar majoritar la DMHI, ce anume a împiedicat statul român să devină, în următoarea secundă, acționar cu 51% din capitalul social al companiei mixte?

Din păcate, comunicatul dat de instituția de concurență, pe data de 5 noiembrie 2018, în loc să înlăture ceața, o face și mai groasă. Iată, în mesaj se afirmă următoarele: „Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care B.V. Holding Maatschappij Damen, Olanda, și Șantierul Naval 2 Mai SA preiau Daewoo Mangalia Heavy Industries SA și Daewoo Mangalia Human Resources Management SRL. (…) Autoritatea de concurență a evaluat operațiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilității acesteia cu un mediu concurențial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurențiale, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice. Analiza Consiliului Concurenței a condus la concluzia că operațiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața națională sau pe o parte a acesteia”.

Comunicatul nu ne lămurește cine anume este subiectul concentrării economice: Damen sau SN 2 Mai Mangalia? Nu pot fi ambele, în același timp, acționari majoritari la DMHI, iar înscrisurile din registrul comerțului spun clar că Damen deține pachetul de acțiuni de control la firma mixtă.

Pentru lămuriri suplimentare i-am solicitat Consiliului Concurenței să-mi răspundă la următoarele întrebări: La ce dată i-a fost solicitată autorizarea preluării de către B.V. Holding Maatschappij Damen, Olanda, și Șantierul Naval 2 Mai SA a DMHI și Daewoo Mangalia Human Resources Management SRL? La ce dată, Consiliul Concurenței a autorizat această preluare?

În ziua de 6 noiembrie, Simona Barbu – purtătoarea de cuvânt a instituției, mi-a precizat, telefonic, că solicitarea autorizării concentrării a fost făcută pe data de 8 octombrie 2018, iar decizia de autorizare a fost dată pe 31 octombrie. Altfel spus, atât solicitarea, cât și decizia au venit la câteva luni după ce tranzacția fusese finalizată.

Dar să vedem ce spune Legea concurenței nr. 21 din 10 aprilie 1996 republicată. Articolul 13 (6) este cât se poate de categoric: „Este interzisă punerea în aplicare a unei operațiuni de concentrare economică înainte de notificare și înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurențial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenței, potrivit prevederilor art. 47”. Aceeași interdicție este prevăzută de articolul 17 (1) din Ordinul nr. 431 din 20 iulie 2017 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind concentrările economice.

Dat fiind cele mai sus prezentate, Ministerul Economiei, Șantierul Naval

2 Mai SA și Consiliul Concurenței ar trebui să răspundă la următoarele întrebări: Preluarea pachetului majoritar de acțiuni al Daewoo-Mangalia Heavy Industries s-a făcut cu respectarea prevederilor articolului 13 (6) din Legea concurenței? Dacă nu, statul român mai poate deveni acționar majoritar la DMHI, prin cesionarea pachetului de acțiuni de 2%? 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8491 secunde