În primele opt luni ale anului 2018

Porturile maritime românești au manipulat cu aproape 7% mai multe mărfuri

219
Porturile maritime românești au manipulat cu aproape  7% mai multe mărfuri - trafic-1537712068.jpg

Articole de la același autor

Evoluția bună a industriei portuare s-a consolidat. În primele opt luni ale anului 2018, fluxurile de mărfuri din porturile maritime românești au crescut cu 6,96% față de aceeași perioadă din 2017, ajungând la 39.869.116 tone. Traficul maritim a fost de 31.648.451 tone, în creștere cu 8,84%, iar cel fluvial, de 8.096.159 tone, cu 0,33% mai mare față de primul semestru al anului trecut.

v v v

Constanța - cel mai mare port românesc - a manipulat 33.897.812 tone de mărfuri, în creștere cu 4,11%. Saltul ar fi fost mult mai mare, dacă jocul prețurilor de pe piața internațională a cerealelor nu i-ar fi determinat pe producători și exportatori să stocheze cantități mari de grâne, în așteptarea scumpirii lor. Din acest motiv, cantitatea de cereale și semințe uleioase derulată a fost mai mică cu 9,91% față de primele opt luni ale anului 2017.

În schimb, mai toate celelalte grupe de mărfuri au înregistrat creșteri semnificative. Ca urmare, în structura traficului au avut loc schimbări majore. Dacă în întreg anul 2017, cerealele și semințele uleioase au avut o pondere de 41,68%, în primele opt luni din 2018 mai reprezentau doar 37,87% din fluxul total de mărfuri. Pe de altă parte, ponderea celorlalte grupe de mărfuri a crescut decisiv pentru a suplini deficitul de cereale. În perioada ianuarie – august 2018, ponderi importante au înregistrat: minereurile și deșeurile metalice (15,96%), mărfurile containerizate (13,17%), hidrocarburile (10.31%), combustibilii solizi (7,54%), îngrășămintele și produsele chimice (6,95%), produsele metalice (4,70%), echipamentele și mașinile (1,02%).

În perioada de referință, traficul de containere din portul Constanța a totalizat 4.466.801 tone, respectiv 467.174 TEU. Creșterea în tone a fost de 2,81%. În schimb, numărul containerelor manipulate a scăzut cu 0,33%.

v v v

În lunile ianuarie - august 2018, portul petrolier Midia a derulat un trafic total de 5.905.647 tone de mărfuri, cu 26,89% mai mare decât în aceeași perioadă din 2017. Hidrocarburile, care dețin o pondere de 94,08% în totalul mărfurilor manipulate la Midia, s-au remarcat printr-o creștere de 27,86%.

v v v

Surpriza o reprezintă portul Mangalia, care a manipulat 65.657 tone de mărfuri, cu 9,63% peste nivelul atins în primele opt luni din 2017. Multă vreme, acesta a fost dependent de importurile de tablă și echipamente navale ale companiei Daewoo - Mangalia Heavy Industries, devenită între timp Damen Shipyard Mangalia. Cum de mai bine de nouă luni constructorul de nave și-a redus dramatic producția, salvarea portului a venit din diversificarea fluxurilor de mărfuri operate. În prezent, produsele petroliere reprezintă 42,38% din traficul total, fiind urmate de: ciment (34,48%), echipamente (9,58%), minerale brute și neprelucrate (5,64%), produse metalice și articole din metal (4,78%), produse chimice (2,37%) și altele.

v v v

Pe malul opus al Mării Negre, porturile rusești au raportat un trafic de 182 milioane tone de mărfuri, în creștere cu 5,3%. Novorossiysk - cel mai mare port al Federației Ruse - a manipulat 103,2 milioane tone de mărfuri, cu 6,7% mai mult decât în perioada ianuarie - august 2017. În celelalte porturi rusești, situația a fost următoarea: Tuapse – 17,2 milioane tone (-3,5%), Kavkaz - 20,3 milioane de tone (-5,8%), Taman – 8,7 milioane de tone (-12,3%), Rostov pe Don – 11,3 milioane de tone (+26,7%), Kerch – 5,5 milioane tone (-7,9%), Temryuk – 2,4 milioane de tone (+31.3%), Taganrog – 2,0 milioane de tone (+14.1%), 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4254 secunde