Portul pescăresc Midia va fi construit cu bani europeni

3452
Portul pescăresc Midia va fi construit cu bani europeni - peste-1316718566.jpg

Articole de la același autor

La Midia, va fi construit un port pescăresc. Proiectul datează din 2007, când pentru prima oară s-a pus problema transferului a 10 ha de teren de la Ministerul Transporturilor la Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, în acest scop. Acum, s-au făcut primii pași și niciun obstacol n-ar trebui să-l mai oprească.

O investiție de 10 milioane euro
"Agenția a primit terenul prin hotărâre de guvern, l-a cadastrat, Ministerul Agriculturii a aprobat investiția și urmează realizarea studiului de fezabilitate. Apoi, proiectul va fi depus la autoritatea de management pentru programul operațional de pescuit, în vederea obținerii finan-țării europene. Estimez că se va ridica la 10 milioane de euro" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Marian Sorinel Mănăilă, președintele instituției.
Investiția va consta din amenajarea cheurilor de acostare, dotarea cu o macara pentru încărcarea - descărcarea navelor, construcția unei hale pentru prelucrarea, sortare, depozitarea, refrigerarea și, eventual, congelarea peștelui. De asemenea, vor fi create facilități pentru executarea micilor reparații la nave.
În 2007, când se pusese pentru prima dată pe tapet proiectul, flotila de pescuit de la Marea Neagră cuprin-dea 14 nave. La Căpitănia Portului Constanța, erau înmatriculate 11 nave, dintre care 9 nave aveau armatori români, iar 2 nave aveau proprietari turci. O parte dintre cele 14 nave nu mai aveau licență de pescuit, pentru că armatorii renunțaseră să le reînnoiască. Micuța flotilă de pescuit costier este îmbătrânită și falimentară. De altfel, 6 - 7 firme de pescuit, cu capital privat, care au apărut în 1993, intraseră în faliment la acea dată.
"Astăzi, România mai are patru nave de pescuit. Dintre ele se distinge nava Flamingo 4, care a fost moder-nizată prin programul operațional de pescuit. Odată ce se vor crea facilitățile vom avea și nave" - afirmă Mănăilă.
Omul știe ce spune, pentru că nu e un birocrat de carieră, ci fost lup de mare, crescut în flota de pescuit oceanic. Are 44 ani, e constănțean get-beget, a absolvit Facultatea de Navigație în 1989, în cadrul Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân", iar până în 1995, a navigat pe pescadoa-rele Întreprinderii de Pescuit Oceanic. A urcat în ierarhia marinărească până la funcția de căpitan.
"Nava Flamingo 4 pescuiește șprot și echipajul spune că e mult șprot în Marea Neagră" - relatează președin-tele agenției. Trebuie precizat că e vorba de un trauler costier, de 129 tone registru brut și 38 tdw, construit în anul 1986, al cărui armator este firma Miadmar Fishing SRL. După cum reiese din datele de bilanț financiar publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, aceasta realizează un pescuit profitabil. În 2010, cu numai 8 angajați, a obținut venituri totale de 2.211.885 lei și un profit de 128.226 lei.
Proiectele Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură nu se opresc la portul de la Midia. "Pentru ambarca-țiuni, avem o ordonanță de urgență pe traseu. Vom prelua 12 suprafețe de plajă de la Apele Române, de la digul de sud al portului Midia până la Vama Veche. Este vorba de locații mai vechi folosite de pescari, care vor fi amenajate ca adăposturi pescă-rești, cu diguri de protecție și acosta-re pentru ambarcațiuni. Totul se va face cu finanțare europeană. În ultima perioadă, România s-a axat în special pe pescuitul mic, costier. Politica ei coincide cu dezideratul UE, având în vedere faptul că, la nivel comu-nitar, a crescut prea mult numărul navelor de pescuit, fapt ce conduce la o presiune prea mare pe resurse. Una este să încurajezi activitatea unei nave de 40 metri lungime, de fapt afacerea unui armator, și alta este să stimulezi pescuitul cu ambarcațiuni mici, care înseamnă locuri de muncă pentru un număr mai mare de pescari" - spune președintele agenției.
România primește anual cote de pescuit la șprot și calcan, din partea UE. Cea de șprot este de 50 tone. Cea de calcan a fost de 5.000 tone, dar a fost coborâtă la 3.000 tone, cât se realizează efectiv.
Un al treilea proiect al agenției se referă la organizarea unei piețe de pește în Constanța. "Căutăm o locație, în oraș sau la marginea lui. Investiția va fi realizată de noi, cu fonduri structurale. Apoi, o vom da în administrarea primăriei sau a unei asociații de pescari" - afirmă Mănăilă.
Șeful agenției mă asigură că proiectele nu sunt minciuni pescărești și că vor fi realizate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7188 secunde