Portul Constanța - performerul Mării Negre

397
Portul Constanța - performerul Mării Negre - port-1350068014.jpg
În ciuda crizei economice cu care se confruntă zona euro, piața Mării Negre este foarte vioaie. În primele nouă luni ale anului 2012, mai toate porturile au înregistrat creșteri semnificative de trafic. 


Porturile rusești din Bazinul Azov - Marea Neagră au manipulat 131,2 milioane tone de mărfuri, cu 3,3% mai mult față de aceeași perioadă din 2011.
Novorossiysk - cel mai mare port al Federației Ruse - a derulat 88,9 milioane tone, cu o creștere de 2,6%. În celelalte porturi rusești, situația a fost următoarea: Rostov pe Don - 8,4 milioane tone (+18,9%), Kavkaz - 6,8 milioane tone (+11,1%), Azov - 3,8 milioane tone (+16,1%), Yeysk - 2,7 milioane tone (-2.1%), Tuapse - 13,4 milioane tone (-4,5%), Temryuk - 1,6 milioane tone (-15,1%).
Cantitatea de mărfuri manipulate de Ilyichevsk (Ucraina), unul dintre cele mai mari porturi de la Marea Neagră, a avut o creștere de 8,17%, ajungând la 10,685 milioane tone.
Pe ansamblu, porturile maritime românești au avut o evoluție foarte bună, cu un ritm de creștere cu mult superior celui al economiei naționale. În primele trei trimestre ale anului 2012, au fost derulate 38.005.530 tone de mărfuri, cu 13% mai mult față de aceeași perioadă din 2011.
La categoria marilor porturi din zonă, Constanța poate fi declarat performerul anului, cu o creștere de 14,74% a traficului. Cantitatea de mărfuri manipulată a totalizat 33.671.486 tone. Evoluția de excepție se datorează cu precădere cerealelor. Cantitatea manipulată a crescut cu 65,53% și a ajuns la o pondere de 30,46% în totalul fluxurilor de mărfuri. 
Iată cum arată radiografia traficului, pe grupe de mărfuri (în paranteză sunt datele pentru 2011): 
a. în creștere 
- cereale - 10.257.637 tone (6.196.683 tone);
- articole diverse - 5.380.074 tone (4.971.936 tone);
- minereuri de fier și fier vechi - 4.514.609 tone (3.272.420 tone);
- minereuri și deșeuri neferoase - 1.959.963 tone (1.776.336 tone);
- îngrășăminte - 1.608.836 tone (1.538.859 tone);
- produse petroliere - 1.623.019 tone (1.576.427 tone);
- ciment - 287.452 tone (134.583 tone);
- minerale brute sau prelucrate - 248.562 tone (163.146 tone);
- echipamente, mașini - 212.716 tone (202.157 tone);
- piele, textile, confecții - 135.874 tone (47.455 tone);
- sticlă, sticlărie, produse ceramice - 56.162 tone (29.715 tone);
- articole fabricate din metal - 2.756 tone (1.558 tone);
b. în scădere 
- cărbune - 2.590.480 tone (2.619.841 tone);
- produse metalice - 1.417.521 tone (1.575.189 tone);
- petrol brut  - 1.041.480 tone (1.576.049 tone);
- produse chimice - 762.216 tone (1.334.586 tone);
- lemn, plută - 685.400 tone (701.048 tone);
- semințe uleioase - 517.461 tone (1.181.289 tone);
- produse alimentare - 332.728 tone (409.808 tone);
- cartofi, legume, fructe proaspete - 18.320 tone (31.291 tone).
Traficul de mărfuri containerizate a totalizat 5.104.344 tone, respectiv 523.441 TEU, cu o creștere de 2,71%, respectiv 4,15%.
Performerul anilor 2011 - 2012, portul Midia și-a epuizat, pentru moment, potențialul de creștere a fluxurilor de mărfuri. După un debut pe minus în 2012, la sfârșitul primele nouă luni a reușit să înregistreze un plus de 1,42%, cantitatea de mărfuri manipulate ajungând la 4.160.254 tone. 
Pe categorii de mărfuri, evoluția traficului a fost următoarea:
- petrol brut - 2.825.853 tone (2.772.192 tone);        
- produse petroliere - 1.042.947 tone (1.112.604 tone);
- produse chimice - 72.367 tone (74.500 tone);
- echipamente, mașini - 60.096 tone (10.147 tone);
- ciment - 58.368 tone (68.863 tone);
- îngrășăminte - 42.202 tone (16.997);
- animale vii - 33.010 tone (14.532 tone);
- fier vechi - 23.868 tone (28.167 tone);
- produse metalice - 978 tone (974 tone).
Traficul din portul Mangalia a mai crescut în ultimele luni, dar continuă să fie sub cel din 2012. În intervalul de referință, au fost derulate 173.790 tone de mărfuri, cu 2,72% mai puțin față de aceeași perioadă din 2011.
Structura lor a fost următoarea:
- produse metalice - 75.594 tone (72.823 tone);
- ciment - 50.802 tone (52.654 tone);
- produse chimice - 35.161 tone (40.500 tone);
- produse petroliere - 5.419 tone (-);
- echipamente, mașini - 3.312 tone (11.169 tone).
Dacă evoluția fluxurilor de mărfuri va rămâne în continuare cel puțin la nivelul primelor nouă luni ale anului, porturile maritime românești vor încheia 2012 cu un trafic total de peste 50,67 milioane tone. În 2011, au fost derulate 45.972.907 tone, iar în 2010, o cantitate de 47.563.879 tone.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Istoria Portului din Cuibul Reginei
Pagina a fost generata in 0.594 secunde