Portuarii vor ca rețeaua feroviară să treacă în administrarea CN APMC

560
Portuarii vor ca rețeaua feroviară să treacă în administrarea CN APMC - portuarii-1495123804.jpg
Comunitatea portuară este tot mai activă și mai unită. Miercuri, 17 mai 2017, a avut loc o nouă reuniune a operatorilor din portul Constanța cu conducerea Administrației Porturilor Maritime, la care au participat, de asemenea, reprezentanții sindicatelor portuare și ai Autorității Navale Române.

În cadrul ei, au fost prezentate o serie probleme din activitatea portuară și cele de infrastructură. Acestea au fost centralizate într-un document care a fost înaintat conducerii CN APM pentru a fi luat în calcul la redactarea planului de investiții și întreținere.

Problema dragajului de întreținere este în curs de soluționare, se arată în comunicatul de presă al CN APMC. Lucrările de dragaj vor începe în perioada următoare. Administrația Porturilor Maritime a atribuit, prin licitație deschisă, derulată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul privind dragajul de întreținere în bazinele și șenalele porturilor. Valoarea contractului este de 10.939.635,25 lei (fără TVA), durata fiind de 12 luni de la data atribuirii.

Lucrările de dragaj de întreținere sunt cuprinse și în Master Planul Portului Constanța, ca proiect pe termen scurt necesar pentru a îmbunătăți accesul în porturile Constanța și Midia, precum și pentru a crește siguranța în arealul portuar. Ultimele lucrări de dragaj de întreținere în porturile maritime au fost realizate în anul 2008.

De asemenea, procedurile privind dragajul de investiție sunt în derulare, estimându-se ca în luna iunie să fie lansată licitația în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Problemele semnalate referitoare la infrastructura rutieră au fost deja incluse într-un program de reparații al CN APM, finanțat din fonduri proprii, iar întreg sistemul rutier va fi funcțional pe perioada sezonului de cereale.

"Lucrăm la un studiu de trafic care să stea la baza dezvoltării viitoare adecvate a rețelei interioare de drumuri", a declarat directorul general al CN APM, Nicolae Dan Tivilichi.

Administrația Porturilor Maritime are în plan modernizarea rețelei de apă și canalizare, proiect deja conturat, cu o valoare estimată de 60 milioane euro.

Totodată, va începe reabilitarea unor rețele electrice, precum și îmbunătățirea iluminatului public în porturi. Acolo unde infrastructura nu permite se va apela la iluminatul cu fotocelule.

A mai fost analizată starea danelor, a cheurilor și a platformelor, necesitatea identificării a unor noi spații destinate parcărilor.

Cei prezenți au stabilit necesitatea înființării unor grupuri de lucru pentru activitățile de remorcaj și pilotaj, din care să facă parte reprezentanții ANR, ai APC și ai firmelor specializate.

Directorul general al CN APM, Nicolae Dan Tivilichi, i-a informat pe operatori despre rezultatele înregistrate de companie în perioada august 2016 – mai 2017, precum și situația închirierilor de teren în porturile maritime.

Operatorii portuari au solicitat transferul administrării infrastructurii feroviare publice a Portului Constanța către CN APM pentru un management mai eficient.

Întâlnirea a avut loc în cadrul Protocolului de colaborare semnat de CN APM și Constanța Port Business Association și face parte din acțiunile necesare pentru a creiona o strategie navală coerentă, se spune în comunicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5855 secunde