Populația a cumpărat titluri de stat în valoare de 786 de milioane de lei

218
Populația a cumpărat titluri de stat  în valoare de 786 de milioane de lei - populatiaacumparat-1531053893.jpg

Articole de la același autor

Vineri, 6 iulie 2018, s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat lansată de Ministerul Finanțelor Publice, în cadrul programului "Tezaur - ediția CENTENAR", cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% și scadență la cinci ani, destinate exclusiv populației.

În perioada 15 iunie - 6 iulie 2018 titlurile au putut fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obținute sunt neimpozabile.

Titlurile de stat au fost achiziționate prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului, precum și prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, situația subscrierii fiind următoarea:

- prin trezorerii: 644.269.745 lei (număr de investitori 14.756);

- prin Poșta Română: 141.955.889 lei (număr de investitori 4.946).

Astfel, volumul total de subscriere atins, la data de 6 iulie 2018, este de 786.225.634 lei.

Având în vedere interesul crescut al populației față de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua și pe viitor, posibil și cu alte maturități, până la epuizarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.6903 secunde