Pomicultura, copilul vitreg al agriculturii
345
Despre situația stațiunilor de cercetare și dezvoltare pomicolă din România s-a tot vorbit, concluzia la care s-a ajuns de fiecare dată fiind aceea că nu se dorește în nici un chip revitalizarea sectorului.
Producătorii de fructe nu își acoperă cheltuielile
Aderarea la Uniunea Europeană i-a lăsat cu ochii în soare nu numai pe cercetători, dar și pe proprietarii de livezi, mult așteptatul sprijin concretizându-se, până în momentul de față, doar prin acordarea unor subvenții mai mult decât insuficiente. "Speranțele noastre se legau de programele derulate prin fondurile europene și de subvențiile acordate de stat, dar cum programele nu există, iar banii veniți prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sunt foarte puțini, șansele ca noi să mai putem face ceva sunt destul de reduse. Nu poți dezvolta absolut nimic în condițiile în care anual, din valorificarea producției de fructe, se reușește acoperirea abia a maximum 80% din cheltuieli ", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cornel Panait, administratorul a 90 de hectare de livadă în comuna Poiana.
Intermediarii impun prețurile
O altă problemă la fel de importantă cu care se confruntă pomicultura din România estelipsa unei piețe de desfacere care să permită valorificarea producției. Tocmai din acest motiv, de cele mai multe ori, fermierii sunt nevoiți ca întreaga producție să o direcționeze către industria conservelor, unde prețurile de achiziție sunt mult mai mici decât cele de pe piața de consum. "Pentru că nu dispunem de centre de valorificare, fiecare dintre noi trebuie să se descurce cum poate. Am încercat să ne valorificăm o parte din producție la unul dintre puținele en-gross-uri de profil
din Constanța însă am renunțat imediat la idee din cauza intermediarilor care impun prețurile de achiziție. Cine nu acceptă condițiile impuse de ei nu are voie să vândă prin en-gross. Nu mi se pare deloc normal ca noi să fim constrânși să vindem, spre exemplu, vișinele și cireșe la un preț cuprins între 1,35-1,5 lei pe kilogram, iar în piețe, ele să ajungă la prețuri de trei, poate chiar patru ori mai mari", a mai adăugat producătorul.
Partea proastă este că și producătorii din industria conser-velor, ultima soluție pentru a nu rămâne cu marfa nevândută, au învățat lecția și au adoptat modelul aplicat de intermediari. Astfel, dacă până în urmă cu ceva timp fermierul era cel care impunea prețurile, rolurile s-au inversat acum. Singura deosebire este că, spre deosebire de firmele de conserve, intermediarii își plătesc datoriile la timp. "Un exemplu concret este producție de mere din acest an. Pentru a putea acoperi costul de producție, un kilogram de mere trebuia să fie vândut cu
90 de bani pe kilogram. În schimb, producătorii de conserve ne-au oferit doar 30 de bani pe kilogram. Dacă mai adăugăm și subvenția de la stat, de 16 bani pe kilogram, ajungem la preț final de 46 bani pe kilogram", a mai spus Cornel Panait.
Exporturile - singura speranță
Salvarea ar putea veni totuși de la exporturi, însă foarte puține sunt firmele care reușesc să încheie colaborări cu firmele de peste hotare. Motivul este lipsa forței de muncă care să poată să încarce în orice moment un camion cu fructe.
"Pe lângă toate astea se mai adaugă și legislația care nu ne sprijină aproape deloc. Mă refer aici la legea defrișărilor care îmi interzice practic să înlocuiesc pomii neproductivi. Am așteptat un an de zile aprobarea de la Direcția Agricolă pentru a putea înlocui pomii de pe șase hectare de teren, și asta datorită faptului că legea a fost prost realizată. În loc să îmi permită defrișarea doar cu îndeplinirea anumitor condiții, elaboratorii legii au interzis din start acest lucru", a încheiat ad-ministratorul constănțean.
Despre situația stațiunilor de cercetare și dezvoltare pomicolă din România s-a tot vorbit, concluzia la care s-a ajuns de fiecare dată fiind aceea că nu se dorește în nici un chip revitalizarea sectorului.
Producătorii de fructe nu își acoperă cheltuielile
Aderarea la Uniunea Europeană i-a lăsat cu ochii în soare nu numai pe cercetători, dar și pe proprietarii de livezi, mult așteptatul sprijin concretizându-se, până în momentul de față, doar prin acordarea unor subvenții mai mult decât insuficiente. "Speranțele noastre se legau de programele derulate prin fondurile europene și de subvențiile acordate de stat, dar cum programele nu există, iar banii veniți prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sunt foarte puțini, șansele ca noi să mai putem face ceva sunt destul de reduse. Nu poți dezvolta absolut nimic în condițiile în care anual, din valorificarea producției de fructe, se reușește acoperirea abia a maximum 80% din cheltuieli ", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cornel Panait, administratorul a 90 de hectare de livadă în comuna Poiana.
Intermediarii impun prețurile
O altă problemă la fel de importantă cu care se confruntă pomicultura din România estelipsa unei piețe de desfacere care să permită valorificarea producției. Tocmai din acest motiv, de cele mai multe ori, fermierii sunt nevoiți ca întreaga producție să o direcționeze către industria conservelor, unde prețurile de achiziție sunt mult mai mici decât cele de pe piața de consum. "Pentru că nu dispunem de centre de valorificare, fiecare dintre noi trebuie să se descurce cum poate. Am încercat să ne valorificăm o parte din producție la unul dintre puținele en-gross-uri de profil
din Constanța însă am renunțat imediat la idee din cauza intermediarilor care impun prețurile de achiziție. Cine nu acceptă condițiile impuse de ei nu are voie să vândă prin en-gross. Nu mi se pare deloc normal ca noi să fim constrânși să vindem, spre exemplu, vișinele și cireșe la un preț cuprins între 1,35-1,5 lei pe kilogram, iar în piețe, ele să ajungă la prețuri de trei, poate chiar patru ori mai mari", a mai adăugat producătorul.
Partea proastă este că și producătorii din industria conser-velor, ultima soluție pentru a nu rămâne cu marfa nevândută, au învățat lecția și au adoptat modelul aplicat de intermediari. Astfel, dacă până în urmă cu ceva timp fermierul era cel care impunea prețurile, rolurile s-au inversat acum. Singura deosebire este că, spre deosebire de firmele de conserve, intermediarii își plătesc datoriile la timp. "Un exemplu concret este producție de mere din acest an. Pentru a putea acoperi costul de producție, un kilogram de mere trebuia să fie vândut cu
90 de bani pe kilogram. În schimb, producătorii de conserve ne-au oferit doar 30 de bani pe kilogram. Dacă mai adăugăm și subvenția de la stat, de 16 bani pe kilogram, ajungem la preț final de 46 bani pe kilogram", a mai spus Cornel Panait.
Exporturile - singura speranță
Salvarea ar putea veni totuși de la exporturi, însă foarte puține sunt firmele care reușesc să încheie colaborări cu firmele de peste hotare. Motivul este lipsa forței de muncă care să poată să încarce în orice moment un camion cu fructe.
"Pe lângă toate astea se mai adaugă și legislația care nu ne sprijină aproape deloc. Mă refer aici la legea defrișărilor care îmi interzice practic să înlocuiesc pomii neproductivi. Am așteptat un an de zile aprobarea de la Direcția Agricolă pentru a putea înlocui pomii de pe șase hectare de teren, și asta datorită faptului că legea a fost prost realizată. În loc să îmi permită defrișarea doar cu îndeplinirea anumitor condiții, elaboratorii legii au interzis din start acest lucru", a încheiat ad-ministratorul constănțean.
Producătorii de fructe nu își acoperă cheltuielile
Aderarea la Uniunea Europeană i-a lăsat cu ochii în soare nu numai pe cercetători, dar și pe proprietarii de livezi, mult așteptatul sprijin concretizându-se, până în momentul de față, doar prin acordarea unor subvenții mai mult decât insuficiente. "Speranțele noastre se legau de programele derulate prin fondurile europene și de subvențiile acordate de stat, dar cum programele nu există, iar banii veniți prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sunt foarte puțini, șansele ca noi să mai putem face ceva sunt destul de reduse. Nu poți dezvolta absolut nimic în condițiile în care anual, din valorificarea producției de fructe, se reușește acoperirea abia a maximum 80% din cheltuieli ", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cornel Panait, administratorul a 90 de hectare de livadă în comuna Poiana.
Intermediarii impun prețurile
O altă problemă la fel de importantă cu care se confruntă pomicultura din România estelipsa unei piețe de desfacere care să permită valorificarea producției. Tocmai din acest motiv, de cele mai multe ori, fermierii sunt nevoiți ca întreaga producție să o direcționeze către industria conservelor, unde prețurile de achiziție sunt mult mai mici decât cele de pe piața de consum. "Pentru că nu dispunem de centre de valorificare, fiecare dintre noi trebuie să se descurce cum poate. Am încercat să ne valorificăm o parte din producție la unul dintre puținele en-gross-uri de profil
din Constanța însă am renunțat imediat la idee din cauza intermediarilor care impun prețurile de achiziție. Cine nu acceptă condițiile impuse de ei nu are voie să vândă prin en-gross. Nu mi se pare deloc normal ca noi să fim constrânși să vindem, spre exemplu, vișinele și cireșe la un preț cuprins între 1,35-1,5 lei pe kilogram, iar în piețe, ele să ajungă la prețuri de trei, poate chiar patru ori mai mari", a mai adăugat producătorul.
Partea proastă este că și producătorii din industria conser-velor, ultima soluție pentru a nu rămâne cu marfa nevândută, au învățat lecția și au adoptat modelul aplicat de intermediari. Astfel, dacă până în urmă cu ceva timp fermierul era cel care impunea prețurile, rolurile s-au inversat acum. Singura deosebire este că, spre deosebire de firmele de conserve, intermediarii își plătesc datoriile la timp. "Un exemplu concret este producție de mere din acest an. Pentru a putea acoperi costul de producție, un kilogram de mere trebuia să fie vândut cu
90 de bani pe kilogram. În schimb, producătorii de conserve ne-au oferit doar 30 de bani pe kilogram. Dacă mai adăugăm și subvenția de la stat, de 16 bani pe kilogram, ajungem la preț final de 46 bani pe kilogram", a mai spus Cornel Panait.
Exporturile - singura speranță
Salvarea ar putea veni totuși de la exporturi, însă foarte puține sunt firmele care reușesc să încheie colaborări cu firmele de peste hotare. Motivul este lipsa forței de muncă care să poată să încarce în orice moment un camion cu fructe.
"Pe lângă toate astea se mai adaugă și legislația care nu ne sprijină aproape deloc. Mă refer aici la legea defrișărilor care îmi interzice practic să înlocuiesc pomii neproductivi. Am așteptat un an de zile aprobarea de la Direcția Agricolă pentru a putea înlocui pomii de pe șase hectare de teren, și asta datorită faptului că legea a fost prost realizată. În loc să îmi permită defrișarea doar cu îndeplinirea anumitor condiții, elaboratorii legii au interzis din start acest lucru", a încheiat ad-ministratorul constănțean.
Despre situația stațiunilor de cercetare și dezvoltare pomicolă din România s-a tot vorbit, concluzia la care s-a ajuns de fiecare dată fiind aceea că nu se dorește în nici un chip revitalizarea sectorului.
Producătorii de fructe nu își acoperă cheltuielile
Aderarea la Uniunea Europeană i-a lăsat cu ochii în soare nu numai pe cercetători, dar și pe proprietarii de livezi, mult așteptatul sprijin concretizându-se, până în momentul de față, doar prin acordarea unor subvenții mai mult decât insuficiente. "Speranțele noastre se legau de programele derulate prin fondurile europene și de subvențiile acordate de stat, dar cum programele nu există, iar banii veniți prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sunt foarte puțini, șansele ca noi să mai putem face ceva sunt destul de reduse. Nu poți dezvolta absolut nimic în condițiile în care anual, din valorificarea producției de fructe, se reușește acoperirea abia a maximum 80% din cheltuieli ", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cornel Panait, administratorul a 90 de hectare de livadă în comuna Poiana.
Intermediarii impun prețurile
O altă problemă la fel de importantă cu care se confruntă pomicultura din România estelipsa unei piețe de desfacere care să permită valorificarea producției. Tocmai din acest motiv, de cele mai multe ori, fermierii sunt nevoiți ca întreaga producție să o direcționeze către industria conservelor, unde prețurile de achiziție sunt mult mai mici decât cele de pe piața de consum. "Pentru că nu dispunem de centre de valorificare, fiecare dintre noi trebuie să se descurce cum poate. Am încercat să ne valorificăm o parte din producție la unul dintre puținele en-gross-uri de profil
din Constanța însă am renunțat imediat la idee din cauza intermediarilor care impun prețurile de achiziție. Cine nu acceptă condițiile impuse de ei nu are voie să vândă prin en-gross. Nu mi se pare deloc normal ca noi să fim constrânși să vindem, spre exemplu, vișinele și cireșe la un preț cuprins între 1,35-1,5 lei pe kilogram, iar în piețe, ele să ajungă la prețuri de trei, poate chiar patru ori mai mari", a mai adăugat producătorul.
Partea proastă este că și producătorii din industria conser-velor, ultima soluție pentru a nu rămâne cu marfa nevândută, au învățat lecția și au adoptat modelul aplicat de intermediari. Astfel, dacă până în urmă cu ceva timp fermierul era cel care impunea prețurile, rolurile s-au inversat acum. Singura deosebire este că, spre deosebire de firmele de conserve, intermediarii își plătesc datoriile la timp. "Un exemplu concret este producție de mere din acest an. Pentru a putea acoperi costul de producție, un kilogram de mere trebuia să fie vândut cu
90 de bani pe kilogram. În schimb, producătorii de conserve ne-au oferit doar 30 de bani pe kilogram. Dacă mai adăugăm și subvenția de la stat, de 16 bani pe kilogram, ajungem la preț final de 46 bani pe kilogram", a mai spus Cornel Panait.
Exporturile - singura speranță
Salvarea ar putea veni totuși de la exporturi, însă foarte puține sunt firmele care reușesc să încheie colaborări cu firmele de peste hotare. Motivul este lipsa forței de muncă care să poată să încarce în orice moment un camion cu fructe.
"Pe lângă toate astea se mai adaugă și legislația care nu ne sprijină aproape deloc. Mă refer aici la legea defrișărilor care îmi interzice practic să înlocuiesc pomii neproductivi. Am așteptat un an de zile aprobarea de la Direcția Agricolă pentru a putea înlocui pomii de pe șase hectare de teren, și asta datorită faptului că legea a fost prost realizată. În loc să îmi permită defrișarea doar cu îndeplinirea anumitor condiții, elaboratorii legii au interzis din start acest lucru", a încheiat ad-ministratorul constănțean.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!