Planul Național de Dezvoltare Rurală va fi prezentat la Constanța

318
Astăzi, începând de la ora 9.30, la Colegiul Național "Regina Maria" din Constanța, vor fi demarate lucrările seminarului pentru prezentarea Planului Național de Dezvoltare Rurală, organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
La eveniment este așteptat să participe și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Decebal Traian Remeș. Alături de acesta și-au mai anunțat prezența Cornelia Harabagiu, secretar de stat în cadrul Ministerului  Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Laszlo Attila Klarik, directorul general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit
Scopul întâlnirii este promovarea oportunităților de accesare a fondurilor nerambursabile pentru dezvoltare rurală oferite prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 și a etapelor ce trebuie parcurse în vederea obținerii acestora, precum și implicarea autorităților și a liderilor de opinie locali în eforturile de dezvoltare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0117 secunde