După cinci luni de captivitate

Pirații somalezi au eliberat doi marinari constănțeni

391
Pirații somalezi au eliberat doi marinari constănțeni - 8bb7c0824a5713e027013c7a3225ea1f.jpg
Tancul chimic de 13.924 tdw "St James Park", sub pavilion britanic, a fost eliberat pe data de 13 mai 2010, după ce, dintr-un aparat de zbor, a fost parașutată răscumpărarea cerută de pirați. Nava era ancorată la Garacaad, în zona de coastă a Somaliei. La bordul lui "St James Park" se află 26 de marinari din Rusia, Ucraina, Bulgaria, România, Filipine, Polonia, Georgia, India și Turcia.
Cei doi români sunt Mihai Iorgoveanu - ofițer I punte și Constantin Panciu - cadet, ambii din Constanța, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Compania de crewing Zodiac Maritime, din Constanța, care i-a recrutat, a refuzat să confirme numele celor doi, motivând că angajatorul Zodiac Maritime Agencies Ltd., care are sediul în Londra, nu dorește publicitate în jurul acestui caz. În opinia operatorului din shipping, orice informație apărută în presă ar putea fi speculată de pirați și ar putea îngreuna negocierile cu aceștia.
"St James Park" a fost capturată pe 28 decembrie 2009, în Golful Aden. Plecase din Spania și se îndrepta spre Thailanda, având o încărcătură de produse chimice, necesare fabricării materialelor plastice. Pentru eliberarea tancului chimic, pirații solicitaseră o răscumpărare de trei milioane de dolari.
În prezent, Zodiac Maritime Agencies Ltd duce tratative pentru eliberarea din captivitate a navei ro-ro "Asian Glory". La bordul ei se află un echipaj format din 25 de navigatori, dintre care: 8 bulgari, 10 ucraineni, 5 indieni și 2 români.
"Asian Glory" a fost capturată în seara zilei de 1 ianuarie 2010, la 900 mile nord de Insulele Seychelles și la 600 mile de coasta Somaliei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0181 secunde