Pierderi economice şi pentru staţiunile de schi

Joi, 26 Noiembrie 2020
555
Liderii europeni trebuie să decidă dacă staţiunile de schi vor fi deschise sau nu, de sărbătorile din acest an. În contextul în care Europa se confruntă cu un număr tot mai mare de cazuri de îmbolnăvire cu virusul Sars-Cov-2, este foarte puţin probabil să mergem la schi în această iarnă. Austria care câştiga miliarde de euro pe sezon, vrea compensaţii financiare, în cazul în care pârtiile vor rămâne închise. Italia după ce a trecut în primul val al pandemiei printr-un număr mare de decese, cere închiderea staţiunilor de schi în toată Europa, cel puţin până după sărbători. Şi asta în virtutea câştigurilor mari din sezonul hibernal. Numai anul trecut staţiunile de schi italiene au adus un venit de 11 miliarde de euro la bugetul ţării. În schimb, Germania care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, vrea un acord cu toate ţările europene pentru a ţine închise staţiunile de schi. În România se elaborează noi regulamente pentru siguranţa sanitară din staţiunile montane, se fac pregătiri pentru primirea oaspeţilor, iar pe unele pârtii de pe Valea Prahovei au pornit chiar tunurile de zăpadă în aşteptarea turiştilor. Mai sunt doar trei săptămâni până la vacanţa de iarnă şi dacă mai marii europeni vor decide să închidă pârtiile, Elveţia a anunţat că se poate schia la ei.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2544 secunde