Piața românească de capital face istorie! Puterea își arogă meritele pentru reușitele ei

170
Piața românească de capital face istorie! Puterea își arogă meritele pentru reușitele ei - piataromaneascadecapitalfaceisto-1569763278.jpg

Articole de la același autor

Economia României se încăpățânează să înregistreze performanțe notabile, în ciuda numeroaselor lovituri primite din partea guvernanților social-democrați.

Taxarea lucrătorilor cu contracte de muncă part-time la nivelul celor cu normă întreagă, transferarea contribuțiilor sociale din sarcina angajatorilor în cea a angajaților, promovarea catastrofalei OUG 114 din decembrie 2018 și a taxei "pe lăcomie", reducerea dramatică a investițiilor de stat în economie, absorbția tot mai scăzută a fondurilor europene și creșterea birocrației n-au împiedicat sectorul privat să obțină rezultate notabile în anul 2019.

Culmea este că Guvernul Dăncilă are nerușinarea să se împăuneze cu ele, susținând că este meritul său.

Promovare la statutul de piață emergentă

Vineri, 27 septembrie 2019, prin decizia furnizorului global de indici FTSE Russell, România a fost promovată de la statutul de piață de frontieră la cel de piață emergentă. Decizia a fost luată după ce Bursa de Valori București a fost monitorizată timp de trei ani. Noul statut va intra în vigoare în septembrie anul viitor, an în care piața noastră de capital va sărbători 25 de ani de bursă modernă.

"Suntem martorii unui moment istoric: este recunoașterea internațională că România merită să fie promovată și sunt mândru și fericit să conduc echipa care a făcut acest moment posibil. Promovarea României la statutul de piață emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piața de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană. România merita să fie promovată pentru că a demonstrat, în repetate rânduri, că este o piață funcțională și accesibilă", a declarat Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București.

"Noul statut face ca vizibilitatea și atractivitatea pieței de capital românești să crească pentru investitorii străini. Fonduri mult mai mari decât cele de până acum și care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România în următorii ani pentru că până acum acești administratori de fonduri erau restricționați, prin prospect, să investească în piețele de frontieră - a afirmat Lucian Anghel, președintele BVB. Investitorii români ar putea să beneficieze pe termen lung de această promovare fructificând randamentele oferite de oportunitățile investiționale pe bursă".

Promovarea la statutul de piață emergentă va permite pieței de capital și economiei românești să absoarbă noi fonduri și transmite un semnal puternic către companiile private și de stat că pot crește semnificativ cu ajutorul bursei.

Omisiunea lui Teodorovici

Ministrul Eugen Teodorovici n-a scăpat prilejul de a se lăuda cu această reușită istorică, amintind că Ministerul Finanțelor Publice este cel ce a promovat OUG nr. 90/2014 (prin care au fost eliminate barierele din calea pieței de capital și s-au creat premisele necesare pentru obținerea statutul de piață emergentă) și Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare.

Teodorovici a omis să amintească faptul că el este cel ce a promovat OUG 114, un act normativ cu efecte devastatoare pentru economie. Din cauza lui, leul s-a depreciat, fapt ce a condus la scumpirea importurilor și la o și mai mare depreciere a balanței de plăți externe, piața de capital și piața creditării au suferit lovituri grele, investițiile străine au fost frânate, prețurile energetice și ale comunicațiilor s-au majorat, iar inflația a atins cea mai mare creștere din Uniunea Europeană.

Ambițiile Bursei de Valori București

Bursa din țara noastră a fost închisă în timpul regimului comunist și redeschisă aproape jumătate de secol mai târziu. Când a început din nou să funcționeze, în noiembrie 1995, pe bursă erau listate șase companii. Acum, la Bursa de Valori București sunt listate 84 de companii doar pe piața principală, care, împreună, au o capitalizare de 36 de miliarde de euro.

În septembrie 2019, piața românească de capital a obținut un nou maxim istoric pentru indicele BET-TR, care include și dividendele. Indicele a trecut de pragul de 15.000 de puncte și a ajuns la o creștere de 39% doar în acest an, ceea ce a făcut ca România să fie una dintre cele mai performante piețe de capital din Europa.

Bursa de Valori București va dezvolta, în continuare, infrastructura de piață și își va concentra eforturile asupra proiectului contrapartea centrală locală (CCP), care va deveni funcțională în următoarele 16 luni și care va contribui decisiv la creșterea lichidității.

În prezent, companiile listate pe piața românească de capital contribuie cu 10% la produsul intern brut. Bursa de Valori București și-a propus ca nivelul de reprezentativitate în PIB să crească la 20% în următorii 10 ani, iar acest lucru va fi posibil cu ajutorul statutului de piață emergentă a României. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 28 Iunie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Pagina a fost generata in 0.5166 secunde