Peste 14.200 de fermieri vor sprijin pentru cultivarea legumelor în spaţii protejate
Articole de la același autor
Vitrine goale și spații comerciale cu lacăte, de strajă noii zone pietonale din Constanța
12 Iulie 2021
Hai la muncă să muncim, dă Doamne să nu găsim! Ce joburi se caută pe piața din Constanța
10 Iunie 2021
O afacere mai puţin întâlnită. Petalele de trandafiri nu vă îmbogăţesc, dar vă parfumează viaţa
08 Iunie 2021
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că la 20 iulie s-a încheiat perioada până la care fermierii puteau depune cereri pentru programul „Legume în spaţii protejate”.
Până la această dată au depus cereri un număr de 14.200 de legumicultori pentru o suprafaţă care a depăşit 1.500 de hectare. După etapa de primire a cererilor, APIA va realiza controale administrative pentru toate cererile depuse în vederea stabilirii eligibilităţii acestora. În urma controalelor de pe teren datele se vor introduce în sistemul informatic al APIA şi sistemul va calcula automat pentru fiecare beneficiar suma la care are dreptul solicitantul, având în vedere ajutoarele de minimis încasate; suma cuvenită, cu respectarea principalelor condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare privind acordarea ajutoarelor de minimis. Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/beneficiar este de 2.000 de euro şi se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei. Valorificarea producţiei se va efectua în perioada 2 noiembrie - 2 decembrie 2021, iar documentele care atestă valorificarea producţiei şi registrul de evidenţă a tratamentelor vizat de către autoritatea fitosanitară vor fi depuse până la data de 3 decembrie 2021, inclusiv.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 14 Iulie 2021
Luni, 12 Iulie 2021
Marţi, 22 Iunie 2021
Vineri, 18 Iunie 2021
Luni, 14 Iunie 2021
Miercuri, 02 Iunie 2021
Luni, 17 Mai 2021
Luni, 10 Mai 2021
Joi, 22 Aprilie 2021
Vineri, 09 Iulie 2021