Mai multe ştiri online:

Patronatul portuar îl acuză pe administratorul Fondului Proprietatea

Ştire online publicată Vineri, 26 Mai 2017. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Organizația Patronală CONSTANȚA PORT BUSINESS ASSOCIATION a dat publicității un amplu comunicat în care critică acțiunile administratorului Fondului Proprietatea de a bloca adoptarea legii de reformare a porturilor românești. 


În mesaj se spune:
„Estimăm că în ultimii 15 ani Fondul Proprietatea a obținut mai mult de 40 de milioane de euro din participațiile deținute la societatea de administrare a portului Constanța. Înțelegem din informații publice că, în toată această perioadă Fondul Proprietatea a fost diligent în a distribui zeci de milioane de euro către administratorul acestuia – Franklin Templeton Investment Management. Nu cunoaștem nici o contribuție a Fondului, niciodată pe parcursul întregii perioade de când deține participații la portul Constanța, pentru întreținerea și dezvoltarea infrastructurii portuare aparținând statului român.


Trebuie să afirmăm că, prin mesajul promovat în presă în data de 25 mai 2017, administratorul Fondului Proprietatea încearcă o uriașă manipulare a opiniei publice și a factorilor de decizie pentru a bloca adoptarea celei mai importante inițiative legislative din ultimul deceniu, în domeniul reglementării porturilor românești. 


Administratorul Fondului Proprietatea încearcă să blocheze inițiativa legislativă deoarece aceasta obligă administrațiile portuare să investească peste 50% din veniturile obținute în repararea, întreținerea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii.


În realitate, intenția noii legi este să transforme fundamental politica portuară, obligând administrațiile maritime și/sau fluviale la investirea unei părți semnificative din veniturile pe care le obține, în infrastructură. 


Infrastructura de transport naval, adică ansamblul porturilor, acvatoriilor, canalelor navigabile și altele, aparțin infrastructurii publice a statului român. Noua lege nu face altceva decât să reglementeze, pentru prima dată în ultimii 27 de ani, o obligație clară în sarcina celor care administrează aceste porturi pentru a menține, repara și dezvolta această infrastructură. Facem referire la o infrastructură construită sistematic prin efortul național în ultimii 150 de ani, dintre care în ultimii 27 de ani, întreținerea și investițiile au atins nivelul cel mai scăzut.


O altă manipulare evidentă este reprezentată de invocarea Deciziei de neconstituționalitate nr. 89 din data de 28 februarie 2017. Prin această decizie Curtea Constituțională a României s-a pronunțat exclusiv asupra unor chestiuni ce vizează procedurile de exercitare a puterilor publice ale Parlamentului României și nicidecum asupra vreunuia dintre elementele pe care Fondul Proprietatea încearcă să le utilizeze, cu rea – credință, în apărarea intereselor sale. Reluarea procedurilor în Senat și Camera Deputaților nu face altceva decât să pună în aplicare decizia Curții Constituționale a României!


Noua lege reglementează modern și echitabil o situație juridică moștenită din timpurile economiei comuniste și nerezolvată până în prezent. Proiectul de lege a făcut obiectul verificării Consiliului Concurenței din Romania, o autoritate cu reputație neștirbită, cel puțin în ultimul deceniu. Consiliul a susținut public acest proiect în cadrul dezbaterilor organizate în Senatul României, prin cea mai autorizată voce a sa, respectiv dl. Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului.


Reglementarea tarifelor portuare propuse prin noua lege, transpune o practică europeană prin care porturile comunitare se luptă pe o piață concurențială liberă pentru a atrage trafic portuar și a furniza servicii de calitate.


Putem afirma că administratorul Fondului Proprietatea acționează cu o rea-credință fățișă, omițând una dintre cele mai importante modificări ale proiectului de lege care atribuie Consiliului Concurenței calitatea de arbitru, exact cu privire la reglementarea tarifelor de utilizare domeniu portuar și la relațiile dintre operatorii portuari și societățile de administrare a porturilor. Aceste modificări au fost propuse și introduse în lege tocmai pentru a clarifica regimul tarifar aplicabil în porturile României și pentru a elimina abuzurile de poziție dominantă de care, cel puțin administratorul Portului Constanța, a fost acuzat în trecut și pe care, nu putem înțelege altceva decât că Fondul Proprietatea dorește să le perpetueze. 


Demersul administratorului Fondului Proprietatea este cu atât mai nociv cu cât încearcă să distrugă consensul foarte greu obținut între toate părțile interesate, respectiv Ministerul Transporturilor ca autoritate de reglementare, societățile de administrare a infrastructurii portuare, organizațiile patronale ale operatorilor portuari, precum și organizațiile sindicale reprezentative la nivel de ramură. De asemenea, se poate ușor observa și faptul că asupra acestei legi s-a întrunit acordul la nivel politic, ea fiind adoptată în Senatul României cu un număr de 101 voturi pentru, 8 abțineri și niciun vot împotrivă. După cum am menționat anterior, proiectul de lege a fost avizat în mod favorabil și de către Consiliul Concurenței din România, autoritatea de reglementare și supraveghere în domeniul concurenței (mai ales cu privire la tarife și monopoluri). 


Pe scurt, menționăm faptul că actul normativ pe care îl numim, cu responsabilitate, ca fiind cel mai important act normativ reformator în domeniul industriei portuare și infrastructurii de transport naval, cuprinde: (i) obligații în sarcina administrațiilor de a menține și dezvolta infrastructura de transport naval; (ii) proceduri clare de atribuire a contractelor ce se pot încheia pentru punerea la dispoziția utilizatorilor a infrastructurii de transport naval în mod nediscriminatoriu; (iii) implementarea unor contracte-cadru la nivelul administrațiilor; (iv) înființarea unui consiliu de supraveghere în cadrul Consiliului Concurenței din România; (v) reglementarea unui cadru de organizare a consultărilor între operatorii economici și administratorii infrastructurii de transport naval în deplină concordanță cu prevederile Regulamentului UE 2017/352 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare și a normelor comune privind transparența financiară a porturilor etc. 


Sugerăm opiniei publice ca, prin intermediul presei economice și de investigații să analizeze cât de mare este procentul beneficiilor obținute de către administratorul Fondului Proprietatea din exploatarea bunurilor ce i-au fost acordate gratuit de Statul Român. După cunoștințele noastre, datele legate de Franklin Templeton Investment Management ar trebui să fie publice, dat fiind faptul că este o societate listată pe bursa din New York. O analiză jurnalistică ar trebui să arate în ce măsură acest procent este în concordanță cu alte profituri făcute de Franklin Templeton în lume, și mai ales să fie comparat cu veniturile altor administratori de fonduri (investiții, pensii etc.) locale sau internaționale care activează în România. De asemenea, ar trebui să se analizeze dacă, potrivit unor informații de presă, reprezentanții Fondului Proprietatea în diferite societăți, inclusiv administratorul Portului Constanța, câștigă onorarii personale de succes de ordinul câtorva a mai multe sute de mii de euro pe an. 


Demersul administratorului Fondului Proprietatea trebuie combătut în mod pro-activ de către toți cei implicați în industria portuară și industriile deservite de către aceasta având un impact direct asupra a sute de mii de angajați și unul indirect asupra întregii activități economice a României. Asemenea acțiuni pot fi circumscrise exclusiv unui interes unilateral de drenare a resurselor naționale către actori cu aparență internațională și cu consecința blocării unor activități de interes național cum de altfel se întâmplă deja la Oil Terminal și Hidroelectrica.”












Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 8699 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 4053 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Cultură-Educație
miercuri, 17 iulie Foto : Mândria școlii constănțene.  Elevii de 10 ai județului! 2783 vizite, 0 comentarii Mândria școlii constănțene. Elevii de 10 ai județului!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7811 secunde