Pandemia Covid-19 slăbește puternic mișcarea sindicală din România

1728

Articole de la același autor

• Sindicatele au fost lăsate fără obiectul muncii: negocierile colective și organizarea conflictelor de muncă

La data de 28 februarie 2021, numărul salariaților activi din România era de 5.571.917 de persoane. Câți dintre ei sunt înscriși în sindicate: 10%, 15% sau 20%? Chiar și marilor confederații sindicale le este greu să afle răspunsul la această întrebare, pentru că multe dintre organizațiile membre nu își declară efectivele reale.


Cert este că, din 1990 încoace, de la momentul nașterii sindicatelor libere, independente de partidele politice, gradul de sindicalizare al lucrătorilor români este în continuă scădere. Fenomenul nu este specific doar României. În multe alte state ale lumii, se întâmplă același fenomen.

Potrivit statisticilor OECD, gradul de sindicalizare a salariaților din SUA s-a redus de la 13,4%, în 1998, la 10,1%, în 2018; în Germania, de la 25,9% la 16,5%; în Franța, de la 9,4% la 8,8%; în Elveția, de la 21,5% la 14,9%; în Marea Britanie, de la 30,1% la 23,4%; în Polonia, de la 29,1% la 12,7%; în Israel, de la 37,7% la 25%; în Mexic, de la 17% la 12%.

Atomizarea economiei, o lovitură pentru sindicate

De vină sunt, în primul rând, schimbările profunde în economia ultimilor 70 de ani. Sub impactul noilor tehnologii, societatea industrială dominată de sistemul lucrului la bandă i-a predat ștafeta societății bazate pe servicii și informație, iar mamuții industriali au cedat teren în fața regimentelor de întreprinderi mici și mijlocii, mult mai dinamice, mult mai mobile și mai eficiente. Odată cu aceasta, cele mai multe dintre concentrările de forță de muncă ce stau la baza organizării sindicale au dispărut. Astfel, sindicatele au slăbit din punct de vedere numeric.

Viitorul va consacra atomizarea economiei. În România, microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii dețin o pondere de circa 90% din numărul total al agenților economici. Supremația IMM-urilor, a lucrului la domiciliu, pe bază de convenții civile ori de contracte de prestări de servicii ar putea însemna moartea mișcării sindicale (cel puțin în sectorul privat), care va deveni nu doar imposibilă, ci și inutilă. Până atunci, societatea va trebui să-și găsească alte mecanisme pentru armonizarea intereselor salariaților cu cele ale patronilor.



Forța sindicalismului de la stat


În România, la sfârșitul anului 2020, sectorul de stat avea 1,249 milioane de salariați bugetari, respectiv 22,41% din numărul total al salariaților țării. Având mari efective de personal, instituțiile statului oferă o bază socială solidă puternicelor sindicate apărute de-a lungul timpului, care au pus o presiune salarială constantă. Stimați cititori, diferența de forță dintre sindicatele de la stat și sindicatele din sectorul privat poată fi măsurată prin discrepanța uriașă dintre salariile bugetarilor și cele ale lucrătorilor din întreprinderile private.



În lanțurile legii


Pe timpul pandemiei Covid-19, principalele drepturi ale sindicatelor au fost amputate sau restrânse. Spre exemplu, organizațiile profesionale nu mai pot forța patronatele să organizeze negocieri colective și nici nu pot declanșa conflicte de muncă. Articolul 20 (1) din Legea nr. 55/2020, precizează: „Valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective de muncă se prelungește pe durata stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.”

În schimb, în perioada stării de alertă, patronatele au libertatea să cheme sindicatele la negocieri, iar dacă nu le convin solicitările acestora, pot întrerupe discuțiile la masa verde, rămânând valabile contractele colective de muncă existente. Astfel de cazuri s-au întâmplat, deja, într-o serie de companii din portul Constanța, iar sindicatele n-au putut reacționa din cauza articolului 164 din Legea dialogului social nr. 62/2011, care prevede următoarele: „Pe durata valabilității unui contract sau acord colectiv de muncă angajații nu pot declanșa conflictul colectiv de muncă.”

Cât va mai dura starea de alertă, nimeni nu știe. Un an, doi sau cinci?

Dar un lucru este clar pentru toată lumea: în toată această perioadă, sindicatele sunt lipsite de obiectul muncii, pierzându-și, practic, rațiunea de a exista.

Desigur, mișcarea sindicală din sectorul privat va fi cea mai afectată. Constatând că organizațiile profesionale nu le mai poate oferi nimic în schimbul cotizației achitate lună de lună, unii dintre membrii lor vor renunța la carnetul de sindicat.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.4795 secunde