Operatorii portuari, puși în temă cu noi soluții de manipulare și depozitare

538

Articole de la același autor

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a fost, ieri, gazda unei prezentării interesante. Este vorba de produsele unor companii de peste hotare, care prin serviciile CEMPS și Ave Intermed au pătruns de ani buni pe piața românească.
La întâlnire au participat zeci de reprezentanți ai operatorilor por-tuari și nu numai. Au fost aduse în prim-plan soluții de manipulare și depozitare, echipamente per-formante de stivuit, accesorii și atașamente, anvelope pentru stivuitoare și pentru alte utilaje. Au fost prezentate pe larg performanțele și avantajele oferite de acestea.
CEMPS, de exemplu, care are o experiență de 15 ani pe piața românească de stivuitoare, deține atât ateliere service și magazii de piese de schimb, inclusiv în județul nostru, cât și echipe de intervenție.
"Portul este ceva deosebit față de toate celelalte industrii din Constanța. Ei considerau că făcându-și singuri service-ul, își reduc costurile, ceea ce este foarte greșit. Am decis să deschidem o filială în port, pentru faptul că județul Constanța, nu numai prin port, este o zonă care ne interesează, este o zonă în care am comercializat echipamente și anvelope și acum este momentul să ne arătăm adevărata valoare. Suntem prezenți cu atelier, doi mecanici, mașini asistență, presă, stoc de anvelope", a explicat Nicolae Popescu, directorul ge-neral CEMPS și administratorul Ave Intermed.
Acesta a mai precizat că filiala de la Constanța gestionează, pe partea de service, și Tulcea și Brăila. "Activitatea mecanicilor noștri este aceea de a merge și face mentenanță pe teren. Nu trebuie să vină clientul din afara portului", a mai explicat Nicolae Popescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 15 Aprilie 2011
Stire din Economie : Revoluție în birocrația firmelor
Pagina a fost generata in 1.7337 secunde