Olimpiada sănătății și securității în muncă din SNC a intrat în faza finală

157

Articole de la același autor

La Șantierul Naval Constanța este în plină desfășurare tradiționalul Concurs de sănătate și securitate în muncă și PSI. Ajunsă la cea de a 18-a ediție, competiția este organizată de Sindicatul Liber al Navaliștilor, în colaborare cu conducerea societății.

"Noi plecăm de la premisa că nu poți respecta reguli pe care nu le cunoști. De aceea, punem, permanent, un accent deosebit pe informarea și verificarea cunoștințelor tuturor lucrătorilor privind normele și legislația din domeniul securității și sănătății în muncă.

Obiectivul final al concursului este ca, în șantierul naval, să nu se mai producă vreodată accidente de muncă", a declarat Dede Perodin, președintele sindicatului.

Câștigătorii întrecerii sunt desemnați după parcurgerea celor trei etape de selecție. Etapa de masă, la nivel de formații de maiștri, s-a desfășurat în intervalul 4 - 22 septembrie 2017. A urmat etapa la nivel de departamente, ateliere și secții, care a avut loc în perioada 2 -12 octombrie 2017. Etapa finală, la nivel de societate, va avea loc luni, 23 octombrie 2017. La ea participă câștigătorii primelor trei locuri din etapa a doua. S-au calificat următorii:

- secția corp: 1 - Mihai Neagu; 2 - Zalomir Vasile;

- secția confecții - montaj - saturări: 1 - Lenuța Bobeș; 2 - Sebastian Catrinoi; 3 - Eugen Ciocan și Ion Chirică;

- secția armare: 1 - Alexandru Traian Vasile; 2 - Emilian Iancu; 3 - George - Cristian Cojocaru;

- atelier docuri: 1 - Mihai Ciobănașu; 2 - Mihai Codru; 3 - Gabriel Dascălu;

- atelier mecano - energetic: 1 - Vasile Tănase; 2 - Veta Bejan; 3 - Aurel Radu;

- departamentul QA/QC resurse umane: 1 - Levent Amet.

Primii clasați în competiție vor fi răsplătiți cu premii. Dar câștigători sunt toți angajații SNC, cei ce au participat la această frumoasă întrecere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Aprilie 2017
Stire din Economie : Colocviile constructorilor de nave
Pagina a fost generata in 1.426 secunde