Obiectivele de pe canalul Dunăre - Marea Neagră vor fi securizate

335
CN "Administrația Canalelor Navi-gabile" (ACN) Constanța demarează, în acest an, un proiect de securizare a obiectivelor importante ale companiei. Primul obiectiv care va fi securizat, până în luna octombrie, este sediul central al companiei, de lângă ecluza de la Cernavodă.
Următoarele obiective pe lista ACN sunt securizarea ecluzelor și porturilor, montarea unui sistem de supraveghere video integrat și realizarea lucrărilor de modernizare a porturilor de pe canalul Dunăre – Marea Neagră, pentru alinierea
la standardele ISPS (Codul Internațional pentru Implementarea Sistemului de Management al Securității Portuare).
"Importanța companiei a crescut semnificativ, după aderarea la Uniunea Europeană, motiv pentru care trebuie să facem aceste investiții. Banii îi vom asigura din surse proprii, dar vom primi fonduri și din alte părți, în special pentru implementarea sistemului RoRIS, de monitorizare a traficului", spune Ovidiu Cupșa, directorul general al ACN Constanța.
Termenul de finalizare a lucrărilor de securizare a obiectivelor impor-tante este prima parte a lui 2008.
"Pentru început, vom achiziționa un sistem performant de suprave-ghere prin camere video cu infraroșu, montate la punctele de acces. De asemenea, vom înființa și un dispecerat central de supraveghere în sediul ACN", mai spune directorul general al ACN Constanța.
Nu în ultimul rând, pentru alinierea la standardele ISPS, ACN Con-stanța a trimis la cursuri de specializare mai mulți angajați, în special ofițeri de securitate a facilităților portuare și personal competent în domeniul auditului managementului securității portuare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4456 secunde