Pamflet

O sublimă catedrală a incompetenței guvernamentale în fața căreia te crucești!

185
O sublimă catedrală a incompetenței guvernamentale în fața căreia te crucești! - osublimacatedralaaincompetenteig-1570387138.jpg

Articole de la același autor

Cea mai mare realizare a Guvernului Dăncilă este deficitul bugetar. Pardon, m-am exprimat greșit! Este o realizare gigantică, proporțională cu uriașa groapă din visteria țării.


Dacă Viorica Dăncilă & Co. n-au reușit să inaugureze un kilometru de autostradă, un WC în incinta școlilor rurale sau să înceapă construcția unui spital județean, în schimb au ctitorit, în primele opt luni ale anului 2019, un măreț deficit bugetar de 21,9 miliarde de lei. 


Pentru a aprecia cum se cuvine acest "succes" istoric, trebuie să-l comparăm cu deficitul din aceeași perioadă a anilor trecuți. Iată, cel din 2018 era pricăjit, fiind mai mic cu exact 50%. Pe cel din 2017, care era cât o gânganie, l-a depășit cu aproape 237%. Ce să mai vorbim de deficitul bugetar din 2016, care era cât un virus, un neica-nimeni! Pe ăla l-a întrecut cu… peste 606%!
Stimați cititori, dacă poeții ar cânta în versurile lor deficitul bugetar cu care ne-a binecuvântat Guvernul Dăncilă, ar spune despre el că este o sublimă catedrală a incompetenței guvernamentale, în fața căreia nu poți decât să te crucești!


Au dat cât au putut și chiar mai mult
Dar să ne crucim mai departe, pardon!, să mergem mai departe cu relatarea noastră. Iată, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanțelor Publice, deficitul bugetar a ajuns la 2,1% din PIB. Iar dacă ritmul de creștere asigurat printr-un antrenament asiduu, științific și riguros se va menține neschimbat până la sfârșitul anului, România va sări peste ștacheta deficitului excesiv, înălțată la 3% și va rupe gura Europei.


Vă întrebați, pe bună dreptate, cum s-a ajuns la această "performanță"? Iată cum: mai întâi, economia și populația au muncit din greu să umple visteria statului. Și-au rupt de la gură și, în primele opt luni ale anului, i-au pompat venituri în sumă de 204,1 miliarde de lei, mai mari cu 11,9% decât în perioada de referință din 2018. Încasările statului au crescut cu 15,8% la contribuțiile de asigurări, cu 14,3% la impozitul pe profit, cu 8,9% la accize, cu 11,6% la TVA, cu 15,4% la impozitele și taxele pe proprietate. Ce să o mai lungim, au dat contribuabilii cât li s-a cerut, cât au putut și chiar mai mult de atât!


Ehei, dacă ar fi vrut, Guvernul Dăncilă putea să ia o groază de bani de la Uniunea Europeană. Dar vedeți, dragi cititori, nu s-a lăcomit să facă prea multe proiecte cu finanțare comunitară. Bănuiesc că i-a fost milă de biata Europă, să nu sărăcească. Așa că a încasat de la ea doar 9,8 miliarde lei, cu doar 18% mai mult decât în aceeași perioadă din 2018.


Le-au golit până la fund
Acum vine partea cea mai frumoasă, dragi cititori! Vocația și talentul Guvernului Dăncilă de a goli bugetele țării până la fund trebuie recunoscute chiar și de cei mai cârcotași dintre noi! La chestia asta nimeni nu-l întrece. Iată, în primele opt luni ale anului, cheltuielile bugetului general consolidat au făcut un salt mortal de 14,8%, ajungând pe un pisc de 226,1 miliarde de lei. 
Cel mai mult au crescut cheltuielile cu personalul din aparatul de stat. Săritura lor a fost demnă de Olimpiadă: 20,9%. Cheltuielile cu bunurile și serviciile instituțiilor de stat s-au umflat cu 14,8%. Dar pe ce naiba s-au dus banii, când învățământul și sănătatea sunt în criză, când siguranța cetățeanului este în pericol de moarte, iar serviciile publice habar n-au ce înseamnă "calitate"? Oh, scuzați-mă că pun această întrebare! Am uitat că nu e treaba presei și a opiniei publice să fie curioase în chestiuni atât de delicate. 


Cheltuielile cu investițiile și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe au fost de 19 miliarde de lei, cu 6,2 miliarde mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent. Dar unde sunt investițiile în care s-a băgat atâta bănet, unde este dezvoltarea? 


Le-a văzut cineva dintre dumneavoastră, stimați cititori? 


Motorul guvernării moderne
Ei bine, dacă visteria statului se golește prea repede și este în pericol îndeplinirea programului guvernamental de aruncare cu banii publici în stânga și-n dreapta, ce poate face sărmanul Cabinet Dăncilă? Cum ce? Asta-i întrebare? Răspunsul îl știu și copiii de țâță: trebuie să se împrumute! Chestiile sale cu politicile guvernamentale de reducere a cheltuielilor bugetare, de strângere a curelei sunt depășite de mult, țin de preistorie. Motorul guvernării moderne îl reprezintă creditul, împrumutul. Un guvern responsabil cheltuiește în prostie și se împrumută în draci, făcând să se învârte tot mai repede roata economiei, a societății și a istoriei!


Iată, astăzi statul român se împrumută de peste tot, în mod democratic, fără să neglijeze pe nimeni: de la populație, de la băncile din România și de pe piața externă. Și trebuie remarcat că o face cu talent: ia credite noi să le achite pe cele vechi.
Veți spune că împrumuturile astea costă. Ei, mare brânză! În primele opt luni ale anului 2019, dobânzile achitate de statul român au fost de numai 8,987 miliarde de lei, sumă ce reprezintă doar 4% din volumul total al cheltuielilor bugetare. O nimica toată, o bagatelă! Țara își permite să plătească, căci e bogată! Și dacă nu achită bunicii și părinții împrumuturile făcute de Guvernul Dăncilă în numele statului român, le vor lăsa moștenire urmașilor. Să aibă și ei o ocupație, o misiune, un destin!






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 07 Octombrie 2019
Stire din Economie : Euro a cedat 0,02% în lupta cu leul
Pagina a fost generata in 0.8729 secunde