O primă victorie a sindicaliștilor de la North Star Shipping

823
O primă victorie  a sindicaliștilor de la North Star Shipping - oprimavictorieasindicalistilorde-1562764105.jpg

Articole de la același autor

Miercuri, 10 iulie 2019, între orele 11.00 și 12.30, peste o sută de sindicaliști din cadrul companiei North Star Shipping din portul Constanța (parte a grupului multinațional ADM) au protestat în fața sediului din București al companiei ADM Logostics. Acțiunea a fost organizată de Sindicatul Portuar Român "Unirea", fiind susținută de Federația Sindicatelor Trans-Conex și Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa".

"Acțiunea de protest a fost o reușită. Am manifestat și am fost primiți la discuții. Mâine, ne vom întâlni cu unul dintre cei mai importanți lideri ai acestei multinaționale, reprezentantul pentru Europa al ADM. Vine special la Constanța pentru a găsi soluții să stingem conflictul. Colegii mei s-au manifestat pașnic, corect, frumos și vocal. Și-au spus păsurile. Am tras un semnal de alarmă – acesta a fost scopul acțiunii de astăzi. Vreau să vă spun că oamenii erau dezamăgiți înainte de protest. Acum sunt fericiți. Au văzut că se poate, că putem reuși, că alături de ei sunt colegi din țară care îi susțin. Au ieșit din starea de neîncredere și de nesiguranță. Au început să gândească altfel. Aceasta este unul dintre marile câștiguri ale acțiunii de astăzi", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Silviu Stanciu - președintele tânărului sindicat "Unirea" și lider al Federației Sindicatelor Trans-Conex.

La acțiunea de protest și la discuțiile cu reprezentanții companiei ADM a fost prezent și Bogdan Hossu – președintele Confederației "Cartel Alfa".

"Dacă nu vom reuși să ajungem la un consens, cu siguranță că de luni, 15 iulie 2019, vom declanșa greva generală", a avertizat liderul de sindicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3438 secunde