O oră în plus face diferenţa dintre faliment şi supravieţuire pentru micii comercianţi

Vineri, 09 Aprilie 2021
464
Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC) solicită revizuirea măsurilor de restricţionare a circulaţiei în localităţile în care rata de infectare trece de patru la mia de locuitori. Ei propun prelungirea cu o oră, de la 18:00 cât este acum, la 19:00 a programului magazinelor de proximitate de până în 250 de metri pătraţi, spunând că ora aceasta face diferenţa dintre faliment şi supravieţuire. „Micii comercianţi de cartier ar putea prelua astfel fluxul clienţilor marilor retaileri evitându-se aglomeraţia cauzată de măsurile luate în pripă şi fără consultarea asociaţiilor de profil”, spun reprezentanţii CLCC. „Scăderea economiei cu numai 3,9%, cât s-a înregistrat anul trecut s-a datorat inclusiv muncii şi veniturilor generate de micii comercianţi locali, care nu sunt luaţi în considerare când se iau decizii „la centru”, a declarat Constantin Rudniţchi, directorul executiv al CLCC. CLCC numără peste 2.000 de companii, cu o cifră de afaceri cumulată de circa 50 de miliarde de lei și un număr de 36.000 de angajați. Coaliția consideră că libertatea economică, a comerțului și a comunicării sunt fundamentale, iar consultările publice stau la baza unei societăți democratice. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1419 secunde