Mai multe ştiri online:

O nouă revoluție în contabilitatea firmelor

Ştire online publicată Miercuri, 29 Octombrie 2014. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
r 94% dintre firme vor putea opta pentru sistemul simplificat de contabilitate

După cum am arătat și cu alt prilej, una dintre prejudecățile ce stau la baza sistemului fiscal românesc (dar nu numai a lui) este că activitatea de contabilitate din cadrul societăților comerciale se organizează în interesul statului. Este total greșit.

Contabilitatea trebuie să servească, în primul rând, agentului economic. Ea este instrumentul care îl ajută în buna gestionare a afacerii, în atingerea scopului: vânzarea produselor sau serviciilor pe piață și obținerea unui profit cât mai mare.

Satisfacerea intereselor statului este subsidiară. Taxele și impozitele nu pot fi achitate, dacă agentul economic nu își îndeplinește scopul.

De-a lungul timpului, statul a deturnat contabilitatea firmelor de la rolul său fundamental, aservindu-și-o. A obligat-o să se complice, să se birocratizeze, să devină un scrib care ține evidența zecilor de taxe, impozite, contribuții și tarife percepute de stat.

O primă fisură în această prejudecată istorică a fost făcută în aprilie 2011, în timpul Guvernului Boc. Legea contabilității nr. 82/1991 a fost modificată printr-o ordonanță de urgență, introducându-se un sistem simplificat de contabilitate pentru firmele care au o cifră de afaceri de până la 35.000 de euro și active în valoare de până la 35.000 euro.

Conform calculelor făcute la acea vreme, 349.000 de mici întreprinderi ar fi trebuit să beneficieze de această schimbare revoluționară. În mod surprinzător, doar 12.900 de firme au optat pentru contabilitatea simplificată. Din ce motive? Din neștiință sau pentru că așa au dorit firmele de contabilitate, la serviciile cărora apelează micile întreprinderi, și care sunt interesate să umfle facturile?

Uniunea Europeană a luat decizia de a ușura situația microîntreprinderilor, dându-le posibilitatea să opteze pentru un sistem simplificat de contabilitate, diferit de cel practicat, până acum, în România. Pe de altă parte, a introdus criterii mai largi, pentru a fi cuprinse mai multe firme în această categorie.

Potrivit Directivei 2013/34/UE, sunt considerate microîntreprinderi, unitățile care, la data bilanțului, îndeplinesc cel puțin două dintre următoarele trei condiții: totalul activelor este de cel mult 350.000 euro, cifra de afaceri netă nu depășește 700.000 euro, iar numărul mediu anual al salariaților este de cel mult 10 persoane.

Conform estimărilor, în categoria microîn-treprinderilor astfel definită intră circa 608.300 firme, respectiv 94% din totalul entităților care raportează situații financiare.

Pentru a pune în aplicare prevederile directivei europene, Ministerul Finanțelor Publice a elaborat un proiect de OUG de modificare a Legii contabilității și un proiect de ordin. Conform acestora, noul sistem simplificat de raportare contabilă, ce va fi folosit opțional de microîntreprinderi, constă dintr-un bilanț prescurtat, un cont prescurtat de profit și notele explicative obligatorii, toate cuprinzând informațiile minime ce trebuie raportate.

Noile reglementări redefinesc și celelalte categorii de entități economice. Astfel, întreprinderile mici se încadrează în limitele a două din următoarele trei criterii: total active - 4.000.000 euro, cifră de afaceri netă - 8.000.000 euro, număr mediu anual de salariați - 50. Ele vor putea opta pentru întocmirea unui bilanț prescurtat și pentru note explicative mai puțin detaliate. Întreprinderile mijlocii și mari sunt cele ce depășesc cel puțin două dintre criteriile prevăzute în cazul întreprinderilor mici.

Noile reglementări contabile se vor aplica de la data de 1 ianuarie 2015.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.877 secunde