Numărul turiștilor este în creștere față de anul trecut
Articole de la același autor
Poștașii declanșează acțiunile de protest
06 Mai 2014
Doi tineri marinari au fost escrocați de o firmă de crewing
07 Aprilie 2014
Compania cu cele mai mari salarii din portul Constanța
12 Aprilie 2014
Câtă șpagă trebuie să plătești dacă ai barcă?
22 Aprilie 2014
Potrivit Institutului Național de Statistică, în primele patru luni din 2014, comparativ cu perioada similară a anului precedent, sosirile în structurile de cazare turistică au crescut cu 4,9%, iar înnoptările, cu 8,8%.
Sosirile înregistrate în luna aprilie 2014 au însumat 553,5 mii, în creștere cu 3,7% față de cele din aprilie 2013.
Sosirile turiștilor români au reprezentat 75,4%, iar ale turiștilor străini, 24,6%. În rândul turiștilor străini, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (77,7%), iar dintre aceștia, 86,3% au fost din țările Uniunii Europene. Durata medie a șederii în luna aprilie 2014 a fost de 2,1 zile, la turiștii români, și de 1,9 zile, la turiștii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna aprilie 2014 a fost de 20,1% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 1,4% față de aprilie 2013. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna aprilie 2014 s-au înregistrat la hoteluri (25,2%), tabere de elevi și preșcolari (13,9%), pensiuni turistice (13,4%), vile turistice (13,3%) și la hosteluri (12,6%).

Comentează știrea
linked web-site
4 iunie 2014
linked web-site
electronic cigarette review Stiri Economie : Numărul turiștilor este în creștere față de anul trecut | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online linked web-site http://plantationbrokers.com/dekang-e-liquid-50ml/vape-juice-refills-for-reusable-cigarettes.asp
visit the up coming website
7 iunie 2014
visit the up coming website
e juice uk Stiri Economie : Numărul turiștilor este în creștere față de anul trecut | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online visit the up coming website http://Germanparaud.com/dekang-e-liquid-reviews/e-cig-brands-fantasia-hookah-pen-8.asp
Articole pe aceeași temă
Luni, 02 Iunie 2014
Sâmbătă, 31 Mai 2014
Miercuri, 28 Mai 2014
Sâmbătă, 24 Mai 2014
Vineri, 23 Mai 2014
Vineri, 23 Mai 2014
Luni, 02 Iunie 2014
Joi, 29 Mai 2014
Sâmbătă, 31 Mai 2014
Sâmbătă, 24 Mai 2014