Numărul garantărilor la creditele IMM-urilor s-a dublat

219
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a anunțat că numărul de garanții a crescut de aproape două ori față de primul semestru al anului 2006, atingând cifra de 1.213 garanții, cu o valoare de peste 98 milioane euro, pentru credite în valoare totală de peste 186 milioane euro. Au fost acordate garanții IMM-urilor care prestează activități de producție, prestări-servicii, comerț, construcții, transporturi, agricultură, IT, etc.
În perioada 2007 - 2009, prioritățile strategice ale FNGCIMM sunt direcționate spre adaptarea instrumentelor de garantare, identificarea de soluții noi de finanțare și extinderea rețelei teritoriale ținând cont de cerințele de prefinanțare și cofinanțare ale IMM-urilor participante la programe finanțate din fondurile europene, sub coordonarea Ministerului Întreprinderilor Mici și Mijlocii  în calitate de organism intermediar pentru programele dedicate întreprinzătorilor și sectorului IMM.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0745 secunde