În primele două luni din 2018

Numărul firmelor noi din județul Constanța a crescut cu aproape 35%

235
Numărul firmelor noi din județul Constanța a crescut cu aproape 35% - numarulfirmelor-1523898558.jpg

Articole de la același autor

Spiritul antreprenorial este ca firul de iarbă ce își face drum prin piatră și asfalt. Oricât de vitrege ar fi vremurile, răsar mereu alți și alți întreprinzători. În ciuda crizelor, reformelor și "revoluțiilor fiscale" se nasc afaceri noi.

În climatul de instabilitate legislativă și fiscală din România, întreprinzătorilor privați le este tot mai greu să facă afaceri, să reziste pe piață, să facă investiții, să creeze locuri de muncă și să achite dările către stat. Dar cu toate acestea, se găsesc destui temerari care își iau inima în dinți și se lansează în afaceri.

v v v

Datele publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului arată că, în primele două luni ale anului 2018, numărul înmatriculărilor de afaceri noi a crescut cu 29,85% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. La nivel național, au fost deschise 22.400 de afaceri noi. Județul Constanța, cu 737 de înmatriculări noi, a înregistrat o creștere de 34,73%.

La data de 28 februarie 2018, la nivel național, erau înregistrate 44.613 SRL-uri debutant (SRL-D), cu 239 mai multe decât la 31 decembrie 2017. Dintre acestea, 41.766 erau active. În județul Constanța, la sfârșitul lui februarie 2018 erau înregistrate 1.390 SRL-uri debutant, cu 17 mai multe decât la finalul anului 2017.

În cazul firmelor înființate de studenți, situația este diferită. La 28 februarie 2018, la nivel național, existau 19.763 astfel de firme, cu doar 14 firme în plus față de numărul înregistrat la finalul anului trecut. Dintre acestea, numai 10.348 de firme mai erau active. În județul Constanța, numărul firmelor înființate de studenți era de 494, fără nicio modificare față de finalul anului… 2016. În schimb, numărul firmelor studențești active a scăzut la 229.

v v v

Odată cu stoparea crizei și reluarea creșterii economice, procesul de disoluție a afacerilor s-a domolit. În 2014, la nivel național, numărul societăților intrate în insolvență s-a redus cu 30,05%, ajungând la 20.696, iar în 2015, s-a diminuat cu 50,38%, până la 10.269 cazuri. Direcția s-a menținut în 2016, când au intrat în insolvență 8.371 agenți economici, cu 18,48% mai puțin față de anul 2015.

În 2017, în ciuda creșterii economice, tendința a început să se inverseze. La nivel național, au intrat în insolvență 9.102 de firme, cu 8,73% mai multe față de 2016.

Anul 2018 a debutat cu o creștere explozivă a numărului insolvențelor. La nivel național, în primele două luni, au intrat în insolvență 1.492 de firme, cu 28,07% mai multe decât în aceeași perioadă din anul anterior. În județul Constanța, 87 de firme au intrat în insolvență, creșterea în raport cu perioada ianuarie - februarie 2017 fiind de 77,55%.

La rândul său, procesul de curățare a mediului de afaceri de "uscături" s-a accelerat. În primele două luni din 2018 au fost înregistrate 15.254 de radieri de agenți economici, în creștere cu 19,25% față de ianuarie - februarie 2017. În județul Constanța au fost 476 de radieri, cu 4,03% mai puține decât în aceeași perioadă din 2017.

Pe de altă parte, dizolvările de agenți economici au crescut cu 74,21%, fiind înregistrate 6.397 de cazuri, la nivel național. În județul Constanța au fost 266 dizolvări, în creștere cu 58,33%.

Trăgând linie, se poate spune că, în luna ianuarie 2018, mediul de afaceri din România a fost marcat de tendințe contradictorii: o creștere explozivă a numărului de firme nou înființate, care s-au lansat cu mari speranțe în jungla business-ului, dublată de creșterea numărului de afaceri eșuate. Dar rezultanta celor două forțe este pozitivă, după cum o demonstrează evoluția situației juridice a agenților economici.

Numărul agenților economici activi din punct de vedere juridic, raportat de Registrul Comerțului la 28 februarie 2018, a crescut cu 5,60%, față de cel de la 28 februarie 2017, ajungând la 1.264.385. Dintre aceștia, 387.335 sunt persoane fizice autorizate, iar 877.050 sunt persoane juridice. În județul Constanța, erau înregistrați, la 28 februarie 2018, un număr de 46.287 agenți economici activi, în creștere cu 4,97%, din care 10.856 persoane fizice autorizate și 35.431 persoane juridice.

Desigur, situația juridică a agentului economic este una și starea sa comercială este alta. Un număr mare de entități ce figurează ca fiind active juridic sunt inactive din punct de vedere comercial sau au afaceri sporadice.

Mediul de afaceri din România nu se dovedește prea atractiv pentru investițiile străine. La sfârșitul lui februarie 2018, erau înregistrate 216.499 societăți cu participare străină la capitalul social, cu doar 0,4% mai multe decât la 31 decembrie 2017. Valoarea totală a capitalului social subscris a crescut cu numai 0,5%, cu puțin peste 46,582 miliarde de euro. Pe primul loc după valoarea capitalului social se situează Olanda, cu 5.138 societăți și un capital de 9,106 miliarde euro. Este urmată de: Austria - 7.424 firme și 4,969 miliarde euro; Germania - 22.187 firme și 4,753 miliarde euro; Cipru - 5.942 firme și 4,540 miliarde euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 Februarie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Luni, 12 Februarie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.5516 secunde