Nu atentați la viața docherilor și mecanizatorilor companiei Socep!

Joi, 13 Februarie 2020
5622
În topurile exporturilor de cereale din comunitatea europeană, România se situează în primele locuri, iar Constanța este cel mai mare port cerealier din Uniunea Europeană. Prin danele sale se derulează fluxurile de grâne exportate de România, Serbia, Ungaria și Bulgaria.

În anul 2019, prin portul Constanța au fost derulate 23.470.408 tone de cereale și semințe uleioase, cu 10,58% mai mult decât în 2018 și cu 69,80% mai mult decât în 2010.

În ultimul deceniu, agricultura României și a vecinilor săi a fost într-o continuă creștere, asigurând cantități tot mai mari de grâne pentru export. Ca urmare, fluxurile de cereale și semințe uleioase derulate prin portul Constanța au avut un ritm anual de creștere de aproape 8% în intervalul 2010 - 2019.

După cum merg lucrurile în agricultura din această regiune a Europei, în următorul deceniu trebuie să ne așteptăm la o dublare a traficului de cereale prin portul Constanța. Operatorii portuari se pregătesc, deja, pentru această oportunitate. În prezent, portul deține o capacitate de depozitare a cerealelor autorizată de 1.547.000 tone, reprezentând 43,48% din cea a județului și peste 5% din cea a țării. La aceasta se vor adăuga, în acest an, terminalul de cereale cu capacitatea de depozitare de 200.000 de tone de la Comvex și cel cu capacitatea de 100.000 de tone de la Socep.

Sunt semnale că investițiile în noi silozuri și magazii de cereale vor continua, ceea ce este foarte bine, dar acest lucru nu trebuie să se facă haotic, provocând perturbări grave ale fluxurilor de mărfuri derulate prin port și împiedicând desfășurarea normală, în condiții de siguranță, a activității operatorilor portuari.

Investește cu grijă față de ceilalți

Iată, compania Socep are în derulare construcția unui terminal modern de cereale cu capacitatea de depozitare de 100.000 de tone, cu sistem integrat de încărcare și descărcare, investiție ce va depăși, în final, 35 de milioane de euro. Acest obiectiv va fi ridicat pe molul nr. 2 din portul Constanța Sud, în zona danelor 35 - 49, urmând a fi finalizat până la finele anului 2020.

"Fluxurile de cereale ce intră în portul Constanța generează un trafic auto intens. Acesta este incompatibil cu activitățile de pe cheurile și platformele de lucru de pe mol. Drept urmare, în baza unui studiu, am stabilit următorul sistem: camioanele vor descărca cereale la rădăcina molului, în două cuve, care au o capacitate de recepție de 800 tone pe oră. Totodată, va fi construită o parcare specială pentru camioanele ce așteaptă la descărcare. Ca urmare, circulația pe drumurile publice portuare nu va fi perturbată de autovehicule ce așteaptă pe marginea drumului, iar accesul pe mol nu va fi blocat", relatează directorul general Dorinel Cazacu.

Trebuie să știți, stimați cititori, că peste 80% din suprafața molului se află în exploatarea companiei Socep, în baza contractului de închiriere semnat cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța. Restul suprafeței, respectiv capătul de larg al molului este închiriat companiei Umex, care, potrivit informațiilor vehiculate în lumea portuară, ar intenționa să construiască, un siloz chiar în această locație.

Cât rău poate face o investiție prost amplasată

Până acum, această împărțire a molului între cei doi operatori nu a prea deranjat, întrucât în perimetrul deținut de Umex se operau doar mărfuri agabaritice și echipamente, cu o frecvență foarte mică. Traficul auto și feroviar spre acea platformă era redus, iar neînțelegerile apărute au fost rezolvare amiabil de cei doi vecini. Or, dacă Umex va construi un siloz de cereale, situația se schimbă. Camioanele și vagoanele care vor aduce grâne la Umex vor circula pe platformele de lucru ale Socep și îi vor perturba activitatea.

"Acestea nu sunt drumuri de acces. Sunt platforme tehnologice, fapt precizat și în contractul nostru de închiriere. Avem nouă magazii pe mol, avem oameni, utilaje, benzi care transportă mărfurile de la magazii la nave și invers. Tocmai de aceea, la construcția terminalului nostru de cereale, am adoptat soluția de a nu introduce traficul auto pe aceste platforme tehnologice, iar aceasta o facem cu cheltuieli suplimentare. Cuvele cu cereale încărcate la rădăcina molului se vor deplasa la terminal ocolind platformele tehnologice. Dacă Umex va construi terminalul de cereale, camioanele lor vor trebui să treacă pe platformele noastre, iar vagoanele lor vor bloca intrarea în magaziile noastre. Noi am evitat acest lucru cu costuri suplimentare.

Traficul auto cu cereale pentru Umex se va derula, zi și noapte, prin zona în care Socep are cereale. Vor fi camioane ale unor terți care vor intra pe teritoriul Socep în număr foarte mare. Cine știe ce vor încărca și descărca?

Mai grav este că viața și integritatea docherilor și mecanizatorilor de pe platformele de lucru ale Socep vor fi puse în pericol de respectivele camioane. Întregul sistem de securitate a muncii va fi dat peste cap.

Pe de altă parte, întrucât activitatea noastră va fi grav perturbată, există pericolul să nu realizăm traficul de mărfuri prevăzut prin contractul de închiriere și să fim penalizați de Administrația portuară.

Vreau să precizez că nu avem nimic cu Umex; este o companie care a investit mult. Dar trebuie spus că noi am ținut cont de foarte multe considerentele, astfel încât investiția noastră să nu perturbe pe nimeni în activitatea sa. Dorim același lucru: să nu fim împiedicați să ne derulăm activitatea", afirmă Dorinel Cazacu.

E ceva putred în Danemarca

Zvonul despre intențiile vecinului Umex au provocat mari îngrijorări la Socep. O fi adevărat sau nu, se întreabă conducerea companiei? O vorbă românească spune că nu iese fum fără foc.

Pe data de 20 decembrie 2019, directorul general Dorinel Cazacu i-a scris conducerii de atunci a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. În adresa nr. 50.920, și-a exprimat îngrijorarea privind eventualitatea construcției unui terminal de cereale în capătul molului nr. 2 și a explicat pe larg consecințele unei astfel de investiții.

"Credem că procesul de aprobare a unei astfel de investiții nu se poate derula fără consultarea societății noastre, întrucât se impune o analiză riguroasă a impactului, astfel încât să nu ajungem la situații de blocaje importante în exploatare, cu consecința generării unor litigii și daune majore, drept pentru care vă rugăm să dispuneți măsuri obiective menite să nu afecteze interesele economice ale celor doi operatori portuari", se spune în finalul scrisorii.

Au trecut aproape două luni și compania Socep n-a primit niciun răspuns, fapt ce contribuie la întărirea bănuielilor că "e ceva putred în Danemarca", vorba lui Shakespeare. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1611 secunde