Nouă bănci sprijină IMM-urile care iau finanțare de la stat

289
Ministerul pentru IMM-uri, Cooperație, Turism și Profesii Liberale (MIMMCTPL) va încheia convenții de colaborare cu nouă bănci comerciale, în vederea derulării programului național multianual (2002 - 2009) de susținere a investițiilor realizate de către fir-mele nou-înființate și microîntreprinderi, precum și a investițiilor de modernizare/retehnologizare ale IMM-urilor. Cele nouă instituții de credit partenere sunt Banca Comercială Carpatica, Banca Comercială Română (BCR), BRD Group Societe Generale, Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC), Credit Europe Bank România, Eximbank România, Libra Bank, MKB Romexterra Bank și Banca Transilvania. Dobânda practicată de bănci variază între 13,5 și 18,5% pe an, pentru IMM-urile care vor obține și garanții de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
În cadrul programului de investiții al MIMMCTPL, întreprinzătorii mici și mijlocii din Constanța au acces la fonduri de 40 milioane lei, care se împart în alocații financiare nerambursabile de până la 50.000 euro, ce acoperă până la 60% din valoarea investițiilor realizate. În plus, managerii pot obține un credit de la una din cele nouă bănci partenere, pentru a finanța 25% din investiție. Contribuția proprie a beneficiarilor este de 15%. Mai mult, programul este subvenționat din fonduri europene în valoare de 1,028 miliarde euro.
Banii pot fi folosiți pentru achiziționarea de clădiri, terenuri, mașini, utilaje, echipamente, mijloace de transport pentru mărfuri, brevete de invenție, licențe, dar și pentru construcția, renovarea, extinderea sau moder-nizarea facilităților de producție.
În acest an, înscrierea întreprinzătorilor s-a realizat prin intermediul Registrului Unic Electronic iar selecția a fost făcută pe baza mai multor criterii de performanță, pentru ca IMM-urile profitabile și cu potențial mare de dezvoltare.
La nivel național, 431 de întreprinzători au fost acceptați pentru finanțare, din care 12 sunt constănțeni.
"În prezent, trimitem notificări întreprinzătorilor acceptați, pentru ca ei să vină cu toate documen-tele și să justifice datele înregistrate pe Registrul Unic Electronic. Din momentul în care primesc notificarea, managerii au la dispoziție 15 zile pentru a trimite documentele sau a veni la sediul Oficiului Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație (OTIMMC) Constanța", explică Dumitru Nancu, directorul executiv al OTIMMC.

Solicitările inițiale ale managerilor români au totalizat peste 54,67 milioane euro, depășind lejer bugetul de 40 milioane lei (12 milioane euro). Cele mai multe cereri au venit din partea firmelor din București, Brașov și Bihor, în timp ce județele mai puțin interesate de banii de la stat au fost Călărași, Caraș – Severin și Botoșani. Cele mai multe cereri au fost făcute pentru finanțarea achiziției de echipamente și utilaje performante, în conformitate cu standardele Uniunii Europene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0408 secunde