Noi reguli pentru detașarea lucrătorilor în UE
131
Articole de la același autor
"Lista neagră" a navigatorilor - mit sau realitate?
02 Octombrie 2017
"Scarabeo 9" - o platformă de foraj petrolier gigant se îndreaptă spre portul Constanța
19 Septembrie 2017
SNC importă vietnamezi. Statul îl obstrucționează și-l obligă să-i plătească mai bine decât pe români
14 Octombrie 2017
Ce așteaptă marinarii și portuarii de la ministrul Felix Stroe
19 Octombrie 2017
Lupii de mare eșuează între clauzele contractelor de îmbarcare
23 Octombrie 2017
Negocierile cu guvernele UE privind revizuirea regulilor aplicabile lucrătorilor detașați pot începe după aprobarea venită din partea plenului Parlamentului European. Deputații nu au obiectat față de decizia Comisiei EMPL de a începe negocierile cu Consiliul Europei, ceea ce înseamnă că acestea pot începe imediat, întrucât poziția acestuia a fost adoptată luni, 23 octombrie 2017.
Reforma privind regulile aplicabile lucrătorilor detașați are ca obiective o mai bună protejare a acestora și o competiție corectă pentru companii. Modificările principale la directiva din 1996 se referă la remunerarea muncitorilor detașați, durata detașării, acordurile colective și lucrătorii temporari.
În 2015, erau 2,05 milioane de lucrători detașați dintr-un stat UE în altul. Polonia, Germania și Franța sunt cele mai mari țări de unde pleacă muncitori detașați, iar Germania, Franța și Belgia sunt cele care primesc cei mai mulți. Detașarea este mai frecventă în sectoare-cheie, cum ar fi construcțiile, manufacturile, educația, sănătatea, serviciile sociale și serviciile pentru afaceri.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 18 Septembrie 2017
Miercuri, 13 Septembrie 2017
Joi, 06 Iulie 2017
Joi, 06 Iulie 2017
Marţi, 17 Octombrie 2017
Vineri, 29 Septembrie 2017
Marţi, 05 Septembrie 2017
Vineri, 28 Iulie 2017
Vineri, 30 Iunie 2017