Noi reglementări privind cazierul fiscal

97
Noi reglementări privind cazierul fiscal - noireglementari-1443708223.jpg

Articole de la același autor

Printr-un proiect de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală se stabilesc organele fiscale competente în organizarea și gestionarea cazierului fiscal, procedura de înscriere, scoatere și rectificare a informațiilor în/din cazierul fiscal,

solicitare și eliberare a certificatului de cazier fiscal, modelul și conținutul formularisticii necesare, precum și nivelul de acces corespunzător la informațiile din cazierul fiscal.

Prin Ordonanța Guvernului nr.39/2015 privind cazierului fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.655 din 31 august 2015, au fost abrogate prevederile Ordonanței Guvernului nr.75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Prin noul cadru legislativ în acest domeniu au fost aduse modificări care vizează atât condițiile de înscriere, cât și condițiile de scoatere din evidența cazierului a datelor sau faptelor înscrise în bazele de date privind cazierul fiscal gestionate de organele fiscale.

Pentru organizarea și gestionarea cazierului fiscal s-a prevăzut, la art.3 alin.(2) din această ordonanță, că organele fiscale competente, procedura de înscriere, scoatere și rectificare a informațiilor în/din cazierul fiscal, solicitare și eliberare a certificatului de cazier fiscal, modelul și conținutul formularisticii necesare, precum și nivelul de acces corespunzător la informațiile din cazierul fiscal se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, se arată în nota de fundamentare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6287 secunde