Navele străine nu vor mai putea face dumping social în porturile românești

427
Navele străine nu vor mai putea face dumping social în porturile românești - navelestraine-1403879601.jpg

Articole de la același autor

r Echipajele vor putea depune plângeri la inspectorii PSC, pentru neplata salariilor și condiții de muncă sub standard

Chiar dacă nu a ratificat Convenția internațională privind munca și viața pe mare (MLC 2006), România va aplica prevederile ei în cadrul inspecțiilor efectuate la navele care intră și ies din porturile maritime.

Potrivit unui proiect de modificare a HG nr. 811/2010 privind controlul statului portului, navele care vizitează porturile românești vor trebui să dispună de certificatele de muncă în sectorul maritim, prevăzute de MLC 2006, și să depună declarații de conformitate la cerințele convenției.

Actul normativ urmărește eliminarea dumping-ului social din porturile românești. Navele statelor care nu sunt semnatare ale MLC 2006 nu vor beneficia de un tratament mai favorabil din partea autorităților. Dimpotrivă, vor fi supuse unor inspecții mai detaliate.

Pe viitor, inspectorii PSC vor verifica, în plus, următoarele documente prevăzute de MLC 2006: certificatul medical, tabelul privind programul de lucru la bordul navei, evidența orelor de lucru și de odihnă ale navigatorilor, certificatul de muncă în sectorul maritim, declarația de conformitate a muncii în sectorul maritim.

ANR poate decide o inspecție detaliată în următoarele situați: nu îi sunt prezentate documentele prevăzute de MLC 2006; respectivele documente nu sunt actualizate, ori sunt falsificate, nu conțin informațiile necesare în temeiul MLC 2006, ori nu sunt valide; condițiile de viață și de muncă la bordul navei nu sunt conforme cu cerințele MLC 2006; există motive rezonabile să se considere că nava și-a schimbat pavilionul în scopul de a evita respectarea MLC 2006; există o plângere referitoare la faptul că anumite condiții de viață și de muncă la bordul navei nu sunt conforme cu cerințele MLC 2006.

"În cazul unor condiții de viață și de muncă la bord care prezintă un pericol clar pentru siguranța, sănătatea sau securitatea navigatorilor sau în cazul unor deficiențe care constituie o încălcare gravă sau repetată a cerințelor MLC 2006 (inclusiv a drepturilor navigatorilor), ANR se asigură că nava este reținută sau că operațiunea în cursul căreia s-au descoperit deficiențele este oprită.

Ordinul de reținere sau oprirea unei operațiuni nu se anulează până când deficiențele nu au fost remediate sau până când ANR nu acceptă un plan de acțiune pentru a remedia respectivele deficiențe și este convinsă de faptul că planul va fi pus în aplicare rapid" - prevede actul normativ.

Dacă deficiențele constatate sunt importante sau în cazul în care au legătură cu o plângere a echipajului, inspectorul PSC are obligația să le aducă la cunoștința organizațiilor navigatorilor și ale armatorilor.

Plângerile navigatorilor privind încălcarea prevederilor MLC 2006 pot fi adresate inspectorilor PSC. Aceștia au obligația să efectueze o cercetare preliminară și să promoveze rezolvarea plângerilor, mai întâi, la nivelul navei, apoi, prin notificarea statului de pavilion.

"Identitatea persoanei care a depus plângerea nu trebuie dezvăluită comandantului sau armatorului în cauză. Inspectorul PSC ia măsurile adecvate pentru a păstra confidențialitatea plângerilor depuse de navigatori, inclusiv asigurând confidențialitatea în cursul discuțiilor cu navigatorii" - stipulează actul normativ.

Cum a primit Sindicatul Liber al Naviga-torilor vestea lansării acestui proiect de hotărâre de guvern?

"Este o apropiere a României de standardele internaționale. Așteptăm ca Parlamentul să voteze cât mai curând legea de ratificare a MLC 2006, iar apoi prevederile convenției să fie implementate în manualul de Port State Control" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Adrian Mihălcioiu, președintele SLN. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5759 secunde