Multă agitație și… culoare la Tinimtex!

844
1
Ieri a început, în Mamaia, cea de-a 57-a ediție a Târgului de Îmbrăcăminte și Încălțăminte Tinimtex. Acesta se desfășoară la Pavilionul Expozițional și la Centrul de Afaceri Eurolitoral din stațiunea Mamaia, pe o suprafață totală de 5.500 de metri pătrați. 

La Tinimtex sunt prezente 200 de firme, producători și comercianți de îmbrăcăminte și încălțăminte din România și din Europa.

Din fericire pentru expozanți, încă de ieri, de la primele ore, vizitatorii au dat buluc, mulți dintre ei comercianți din județ, și nu numai, care au venit pentru a încheia contracte. Negocierile au început încă de dimineață, așadar semn bun pentru producă-torii care au venit la târgul din Mamaia!  În ceea ce-i privește pe simplii vizitatori, au ce vedea și cumpăra. Expozanții au venit la această ediție cu noile colecții de haine, pantofi și accesorii pentru sezonul estival. Privilegiatele acestei ediții sunt, bineînțeles, doamnele și domnișoarele, oferta pentru repre-zentatele sexului frumos fiind una extrem de generoasă și… colorată! Așadar, cele care vor să-și completeze gar-deroba de vară sunt așteptate la târg până pe 19 mai. La Pavilionul Expozițional parter găsim în special expozanți cu îmbrăcăminte pentru adulți, iar la etaj, îmbrăcăminte atât pentru adulți, cât și pentru copii, dar și lenjerie, home & deco și accesorii. Pe de altă parte, la Centrul de Afaceri EuroLitoral expozanții oferă în-călțăminte, genți și accesorii, îmbrăcăminte din piele și blană.

Programul de vizitare este, până pe 18 mai, între orele 10.00 - 20.00, iar duminică, 19 mai, între orele 10.00 - 16.00. 

Comentează știrea

FARUL
16 mai 2013
MITING

Comunicat de presă Asociația Suporterilor F.C. Farul Constanța anunță organizarea în data de 17 mai, ora 18:45, în fața Tribunei oficiale a Stadionului "Farul", a următoarei acțiuni de sensibilizare a autorităților locale în vederea salvării de la desființare a clubului fanion al Dobrogei. Cu toate că media de spectatori la meciurile de pe teren propriu ale Farului se situează în jurul cifrei de 400 de persoane, sperăm ca vineri să putem depăși această cifră. Deși am primit în urma acțiunilor noastre anterioare mai multe promisiuni în sensul rezolvării problemelor cu care se confruntă în acest moment Farul, considerăm că este momentul să se treacă și la fapte. Tocmai de aceea intenționăm să continuăm acțiunile de acest tip și nu numai. Dorim să invităm toți constănțenii să ni se alăture nu doar la mitingul organizat vineri, dar mai ales în deplasarea de la Slobozia, unde Farul are șansa de a obține punctele care ar îndepărta-o decisiv de zona retrogradării. Membrii asociației vor efectua deplasarea cu mașinile personale, cu microbuze închiriate și poate chiar și cu trenul. Ne dorim să fim cât mai mulți atât vineri, cât și sâmbătă, pentru a demonstra – dacă mai era nevoie – cât de iubită este FARUL! Suntem conștienți însă de faptul că în cazul pronunțării falimentului în data de 03.06.2013, toate aceste eforturi vor fi fost în van. De aceea, dorim să subliniem încă o dată importanța trecerii la acțiune! Eventuala achitare a sumelor restante până la termenul de judecată, credem că ar putea schimba verdictul inițial cu privire la instituirea procedurii de faliment. În încheiere, am dori să subliniem un aspect pe care constănțenii nu îl conștientizează încă: sigura șansă de a mai vedea fotbal la Constanța este FARUL. Dacă echipa d-lui Hagi se va menține în Liga 1, va disputa meciurile de acasă la Ploiești sau la Giurgiu. Deci, salvarea Farului ar asigura continuarea istoriei fotbalului constănțean, istorie ce se întinde pe mai bine de 90 de ani! Nu vom renunța atât timp cât mai există o șansă. F.C. Farul merită mai mult! ÎMPREUNĂ SALVĂM FARUL! A.S.F.C.F.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5478 secunde