Monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la înființarea primelor instituții militare

1806
Banca Națională a României pune în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 28 noiembrie 2011, o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la înființarea primelor instituții militare ale României moderne.

Aversul prezintă un portret al lui Alexandru Ioan Cuza din primii ani de domnie și numele acestuia, inscripția "ROMANIA", stema României, valoarea nominală "10 LEI" și anul de emisiune "2011".

Reversul prezintă militari din armata Principatelor Unite în uniforme specifice anului 1861: în prim plan, un colonel din Statul Major, iar în plan secund, o trupă de infanterie și un corp de cavalerie; în fundal, un câmp de instrucție; la exterior, pe două rânduri, inscripția în arc de cerc "PRIMELE INSTITUTII MILITARE ALE ROMANIEI MODERNE"; în exergă, anul "1861".

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 bucăți.

Prețul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare, este de 360,00 lei/buc.

Monedele din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înființarea primelor instituții militare ale României moderne au putere circulatorie pe teritoriul României.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Stire din Economie : Curs BNR: 4,3565 lei/euro
Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Stire din Economie : Curs BNR: 3,23 lei/dolar
Pagina a fost generata in 0.2579 secunde