Ministrul transporturilor vrea să vină chinezii să ne modernizeze transportul feroviar

210
Ministrul transporturilor vrea să vină chinezii să ne modernizeze transportul feroviar - ministrultransporturilor-1539869659.jpg

Articole de la același autor

Ministrul transporturilor, Lucian Șova, a participat, în perioada 16 – 17 octombrie 2018, la Belgrad, la cea de-a treia reuniune a miniștrilor de transport din China și țările din Centrul și Estul Europei, în cadrul Formatului de cooperare "16+1".

Tema principală a reuniunii este colaborarea pentru dezvoltarea proiectelor de investiții pentru modernizarea și construcția infrastructurii de transport regional - în cadrul țărilor membre ale acestui format.

În cadrul sesiunii plenare, Lucian Șova a prezentat proiectele de investiții în infrastructura din România. În cadrul reuniunii, ministrul român a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său chinez, Li Xiaopeng. Cei doi demnitari au abordat subiecte legate de investițiile în infrastructura din România și achizițiile de material rulant, dar și subiecte privind colaborarea bilaterală și identificarea unor noi proiecte de cooperare.

Ministrul chinez a reliefat prezența în România a companiilor din China care vor să lucreze în infrastructura de transport din România. Lucian Șova i-a spus omologului său că țara noastră este interesată de parteneriate în asamblarea de materialul rulant în România: locomotive și vagoane de călători, precum și de implicare într-un format de parteneriat public privat pentru modernizarea infrastructurii de cale ferată existentă, cât și pentru construcția unei linii de mare viteză. Cei doi oficiali vor avea discuții și la Beijing care ar putea fi concretizate prin acorduri semnate.

Evenimentul de la Belgrad a fost organizat de Serbia, ca țară gazdă, și de R.P. Chineză, ca țară coordonatoare a Secretariatului Formatului de cooperare "16+1".

Din formatul de cooperare "16+1" fac parte: Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Polonia Ungaria, România, Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Muntenegru și Serbia, precum și R.P. Chineză. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.832 secunde