Ministrul agriculturii îi bagă în viteză pe directorii din structurile județene

106
Ministrul agriculturii îi bagă în viteză pe directorii din structurile județene - ministrulagriculturii211-1509635881.jpg

Articole de la același autor

La întâlnire de lucru cu conducerile direcțiilor agricole județene, ministrul agriculturii, Petre Daea, le-a transmis directorilor prezenți că "este nevoie de mai multă implicare și sprijin acordat fermierilor." Totodată, ministrul a punctat importanța urmăririi și îndeplinirii programelor MADR aflate în derulare, îndeosebi programul de susținere a produsului tomate în spații protejate și ajutorul de minimis pentru valorificarea lânii. Ministrul i-a încurajat pe directori să meargă în teren, inclusiv în piețele agroalimentare pentru a vedea cum se respectă prevederile Legii nr.145. În cadrul ședinței, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a contactat personal câțiva beneficiari ai programului de tomate pentru a afla stadiul ciclului II de producție. Aceștia au fost încântați de inițiativa ministrului și i-au lansat invitații de a le vizita gospodăriile.

Totodată, ministrul Petre Daea are în vedere o monitorizare mai atentă a acțiunilor desfășurate în teritoriu, în cadrul ședinței stabilindu-se ca întâlnirile cu conducerile direcțiilor agricole județene să se desfășoare periodic de acum înainte, cu o frecvență lunară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 02 Noiembrie 2017
Stire din Economie : Euro pierde 0,01% în lupta cu leul
Joi, 02 Noiembrie 2017
Stire din Economie : Se scumpesc produsele industriale
Pagina a fost generata in 1.2883 secunde