Ministrul Agriculturii, discuții cu fermierii din Constanța. Păcăleală sau soluţii concrete pentru agricultori?

1635
Ministrul Agriculturii, discuții cu fermierii din Constanța. Păcăleală sau soluţii concrete pentru agricultori? - fond3-1617295841.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a venit, joi, la Constanţa, într-o vizită de lucru să discute cu reprezentanţii autorităţilor locale dar şi cu fermierii despre planurile ministerului privind finanţarea reabilitării sistemului de irigaţii din Dobrogea. Se ştie că tendinţa ultimilor ani pentru această zonă defavorizată în privinţa lipsei precipitaţiilor este de deşertificare. Printre soluţiile viabile ar fi repornirea staţiilor de irigare pe care Dobrogea le-a avut dar au fost jefuite sau lăsate în paragină.

Întâlnirea de trei ore avută la sediul Prefecturii Constanţa între ministrul Agriculturii, oficialităţile locale şi fermieri din comunele 23 August, Valu lui Traian, Poarta Albă, Rasova a avut loc la iniţiativa parlamentarilor de Constanţa, care au insistat, ca ministrul Adrian Oros să vină să discute pe tema acută a irigaţiilor.

„Am discutat mai multe aspecte. Despre noul Program Naţional Strategic, care vor fi măsurile finanţate în perioada 2021-2027, care sunt nevoile şi priorităţile agriculturii româneşti, dar şi problema stringentă aici în Sud-Estul României, problema apei, problema secetei care anul trecut a fost o problemă foarte importantă”, a spus Adrian Oros, ministrul Agriculturii la finalul întrevederii. Din totalul de aproximativ 426.000 de hectare cultivate în Dobrogea, o parte din infrastructura principală şi cea secundară de irigaţii a fost reabilitată. Ministrul Agriculturii a subliniat că, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care se va derula în perioada 2021 – 2026, va fi finanţată o parte din infrastructura principală de irigaţii şi desecare-drenare.

„Fermierii dobrogeni vor avea o infrastructură de gestionare a apei cât mai bine pusă la punct. Am negociat cu Comisia Europeană suma de 2,5 miliarde de euro pentru tot sistemul de irigaţii naţional, care până acum nu a mai primit investiţii şi care s-a deteriorat foarte mult. Am discutat cu colegii de la ANIF (n.r. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare), care dintre cele 31 de amenajări care au fost cândva funcţionale şi nu mai sunt, să intre să fie prioritare. Asta vom analiza împreună cu fermierii în funcţie de ce suprafeţe impactează amenajările de irigaţii”, a declarat ministrul Oros.

La discuţii au participat pe lângă Silviu Coşa, prefectul Constanţei şi Ştefan Constantin, directorul general ANIF şi Lia Nedea, director ANIF, Constanţa.

„A fost o întâlnire benefică pentru judeţul Constanţa. Fermierii au fost informaţi despre stadiul proiectului de refacere şi modernizare a sistemului de irigaţii pentru judeţul Constanţa şi avem siguranţa că 23 de amenajări vor primi finanţare prin PNRR”, a precizat pentru Cuget Liber, Lia Nedea, director ANIF, Constanţa.

Fermierii suflă şi-n iaurt

Ţinând cont că întâlnirea a vut loc într-o zi de 1 aprilie, fermierii constănţeni speră ca problemele ridicate să-şi găsească rezolvare cât mai curând. Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor Agricoli Dobrogea, care au participat la masa dialogului, spun că au fost discuţii concrete care au măsuri ce se pot lua de mâine. Ei au obţinut de altfel, acceptul să facă parte din Comisia care elaborează ghidurile de finanţare care le permit utilizatorilor de apă să obţină punctaje mai bune.

„E vorba de participarea noastră în Consiliul de Filială al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Constanţa, dar şi a Comisiei de Management care contribuie la elaborarea ghidurilor de finanţare, colegul meu Mircea a ridicat problema celor patru regiuni care nu sunt clasificate ca şi regiuni defavorizate cu constrângeri naturale”, a spus Theodor Ichim, preşedinte APAD.

La rândul său, Mircea Chipăilă, vicepreşedinte APAD a precizat că a ridicat această problemă a regiunilor defavorizate, din cauză că, Poarta Albă nu este prinsă într-o astfel de zonă cu constrângeri, punctajul obţinut pentru atragerea fondurilor europene este mai mic şi banii sunt mai puţini, din cauza unui drum de patru metri care nu permite trecerea sistemului de irigaţii. În ediţia de mâine a cotidianului „Cuget Liber” vom reveni cu proiectele concrete dezbătute pentru Dobrogea. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4804 secunde