MFP intenționează continuarea programului Tezaur în 2020 și relansarea Programului Fidelis

235
MFP intenționează continuarea programului Tezaur în 2020 și relansarea Programului Fidelis - mfpintentioneaza-1576270090.jpg

Articole recomandate

Ministerul Finanțelor Publice intenționează continuarea emisiunilor de titluri de stat pentru populație în cadrul Programului Tezaur, precum și relansarea Programului Fidelis care va asigura distribuirea titlurilor de stat către persoanele fizice prin intermediul băncilor și listarea acestora la Bursa de Valori București, conform Strategiei fiscal-bugetară pentru perioada 2020-2022.


De asemenea, pentru limitarea riscului de refinanțare, MFP intenționează să utilizeze operațiuni specifice de piață secundară de tipul răscumpărărilor anticipate sau preschimbărilor de titluri de stat. 


"În acest sens, MFP, împreună cu BNR, urmează să finalizeze cadrul procedural în vederea lansării acestor instrumente. În perioada 2020 - 2022, finanțarea deficitului bugetului de stat și refinanțarea datoriei publice guvernamentale se va realiza echilibrat din surse interne și externe. MFP va păstra flexibilitatea în ceea ce privește momentul accesării piețelor internaționale și volumul emisiunilor externe, ținând cont de costurile asociate, de considerentele de risc, precum și de evoluția pieței locale. De asemenea, pentru reducerea expunerii la riscul valutar și de rată de dobândă asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanțelor Publice are în vedere utilizarea instrumentelor financiare derivate (swap valutar și swap pe rată de dobândă)", se menționează în strategie. 


"În anul 2019, finanțarea internă a fost realizată în conformitate cu planul de finanțare anunțat la începutul anului și ajustat potrivit modificărilor indicatorilor macroeconomici pe parcursul anului prin organizarea de licitații regulate de titluri de stat cu maturități cuprinse între 6 luni și 15 ani. Volumul total împrumutat pe piața internă s-a ridicat la circa 49 de miliarde de lei, din care 3% datorie pe termen scurt, 57% pe termen mediu și 40% pe termen lung, la care se adaugă circa 3 miliarde de lei atrase prin titluri de stat dedicate populației, în cadrul Programului Tezaur. În anul 2019, a fost continuat Programul Tezaur care a fost lansat inițial în anul 2018, adresat exclusiv persoanelor fizice care preferă un instrument clasic de economisire oferit de stat, în cadrul căruia au fost emise titluri de stat destinate populației în formă dematerializată. De la începutul anului au fost realizate emisiuni cu maturități cuprinse între 1 și 5 ani, în cadrul cărora peste 61.000 de persoane fizice au investit 3 miliarde lei", se mai arată în strategie.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5189 secunde