Medicii veterinari au închis opt patiserii și o brutărie

260
În perioada 30 iulie – 5 august, medici veterinari din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța au efectuat 254 de controale, în urma cărora au aplicat șapte amenzi contravenționale în valoare de 23.400 de lei pentru nerespectarea legislației sanitare veterinare. De asemenea, datorită neregulilor constatate, au mai fost emise trei avertismente și ordonanțe de încetare a activității pentru opt patiserii și o brutărie. Pe lângă toate acestea, au mai fost retrase de la comercializare și confiscate 8.300 kilograme carne și produse din carne, 1.600 kilograme de lapte și produse lactate, 800 kilograme de pește și produse din pește, 200 de ouă și 300 de kilograme de produse de origine non animală, valoare totală fiind de 68.755 de lei.
În ceea ce privește activitatea medicilor veterinari desfășurată în aceeași perioadă în stațiunile de pe litoralul românesc, aceasta s-a concretizat prin efectuarea unui număr de 358 de controale, în urma cărora au fost aplicate nouă amenzi contravenționale, în valoare de 9.000 de lei, și emiterea a zece avertismente.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7492 secunde