Măsuri pentru protejarea persoanelor și firmelor care nu pot achita creditele bancare

Joi, 14 Ianuarie 2021, 21:50
102
Ministerul Finanțelor a decis că persoanele fizice sau juridice care au contractat împrumuturi pentru rate de capital, dobânzi și comisioane, pot solicita suspendarea plății ratelor scadente aferente acestor împrumuturi. De această facilitate beneficiază debitorii care au un contract de creditare în derulare, pentru care creditorul nu a declarat scadența anticipată, anterior intrării în vigoare a actului normativ. Sunt incluse doar creditele fără restanțe la data solicitării suspendării obligației de plată.

Măsurile propuse în proiectul de act normativ elaborat de Ministerul Finanțelor sunt următoarele:

- debitorii au posibilitatea solicitării suspendării plății ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadă cuprinsă între minimum 1 lună și maximum 9 luni. Suspendarea poate fi solicitată atât pentru creditele pentru care a fost deja obținută suspendarea obligațiilor de plată, cât și pentru creditele pentru care nu s-a solicitat anterior accesarea facilității de suspendare;

- perioada maximă de 9 luni include și perioada suspendării efective a obligațiilor de plată în baza prevederilor OUG nr. 37/2020 și/sau perioadele de suspendare acordate în cadrul amânărilor la plată non-legislative, iar debitorul are posibilitatea de a obține o singură dată suspendarea obligațiilor de plată;

- solicitările pentru suspendarea plății obligațiilor pot fi transmise creditorului până la data de 15 martie 2021 inclusiv, acesta urmând a efectua analiza și emite decizia până cel târziu la data de 30 martie 2021 inclusiv;

- beneficiază de aceste facilități debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit acordat până la data de 30 martie 2020 inclusiv, care nu a ajuns încă la scadență și pentru care creditorul nu a declarat scadența anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv;

- debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor sau încasărilor cu minim 25% din ultimele trei luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020, să se afle în imposibilitatea onorării obligațiilor de plată aferente creditului și să nu se afle în insolvență la data solicitării rambursării creditului.

În cazul contractelor ipotecare, persoanele fizice trebuie să declare pe propria răspundere că le-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile familiei de situația gravă generată de pandemia SARS-COV-2 și se află în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului urmare a intrării în șomaj tehnic, a concedierii, a reducerii salariului, a plasării acestuia în carantină instituționalizată etc.

Acordarea acestei facilități va avea ca efect protejarea persoanelor fizice ale căror venituri au fost afectate în această perioadă și menținerea în activitate a companiilor, implicit și a locurilor de muncă asigurate de acestea pe perioada în care se manifestă efectele răspândirii SARS-CoV-2.

Facilitățile prezentate reprezintă un sprijin real pentru persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale și a altor categorii de entități ale căror venituri au fost afectate de răspândirea virusului SARS-CoV-2. De asemenea, vor fi menținute lichiditățile necesare desfășurării activității economice de către întreprinderi pe perioada afectată de restricțiile determinate de pandemia SARS-CoV-2. 



Pagina a fost generata in 0.1945 secunde