Flota comercială a României, acum 20 de ani

Marinarii de pe "Oscar Polaris" mănâncă parfum, deodorant, after shave și săpunuri fine

398
Marinarii de pe

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme.

Echipajul navei "Oscar Polaris" (fostă "Rovine") nu se mai hrănește ca toată lumea. La mijloc nu este vreun accident biologic. Mai curând, ne aflăm în fața unei evoluții a gusturilor acestor navigatori români spre standarde inaccesibile muritorilor de rând.

Este cert că nu le mai priesc carnea și brânzeturile, legumele și fructele, laptele, ouăle și untul. Cel puțin astfel reiese din facturile de "alimente" eliberate de firma cubaneză Sumarpo AC Matanzas.

Din documentele semnate de comandantul Laurențiu Cucu, rezultă că echipajul a cheltuit cei 1.121 dolari, reprezentând alocația de hrană pe zece zile, pentru a cumpăra: after shave, săpunuri și parfumuri fine, șampon și deodorant, pudră, baxuri de țigări, "Havana Club", bere Tuborg și alte asemenea "nutrețuri".

"Delicii" de bucătărie

Suntem curioși să aflăm ce gust au avut borșulețul de parfum "Seductora", supița de parfum "D’Porte" cu crutoane de săpun "Rina" sau "Lux", budinca de țigarete "Winston" cu cremă de "Havana Club" și celelalte "delicii" preparate de bucătarul de pe "Oscar Polaris".

Dar se pare că respectivele minunății nu prea țin de foame, căci echipajul a și anunțat compania Oscar (în exploatarea căreia se află nava) că a rămas fără mâncare. Aceasta era cât pe ce să creadă că bieților oameni nu le mai ajunge alocația de hrană, de 5 dolari pe zi de persoană. Norocul companiei este că firma cubaneză, fiind de stat, a înscris, în factură, adevăratul nume al "alimentelor" care au fost cumpărate.

Se pune întrebarea: dacă i s-ar fi ordonat navei să traverseze Atlanticul cu cambuza plină de cosmeticale? Nu am fi primit la Constanța zeci de radiograme că echipajul este condamnat la moarte prin înfometare de către patronii cei veroși? Nu s-ar fi pus în mișcare mecanismul sindical, întreaga presă și forțele guvernamentale, pentru a le da la cap privaților? (17 februarie 1997)

O radiogramă… incendiară

În ediția din data de 9 mai 1997 a ziarului nostru, v-am prezentat textul unei radiograme sosite de la bordul navei "Valea Albă". Conținutul acesteia era... incendiar. Comandantul Victor Drăgnescu și șeful mecanic Romică Corobea aduceau grave acuzații unui număr de 15 membri ai echipajului, care, dacă s-ar dovedi adevărate, ar determina descalificarea lor ca oameni și navigatori.

Cei doi "acuzatori" afirmau că 15 membri ai echipajului, înaintea repatrierii, au refuzat să își mai îndeplinească sarcinile la bord, timp de cinci zile, punând în pericol siguranța navei. Se mai afirma că aceștia au lăsat cabinele și magaziile de materiale pline de gunoi, într-o stare de vandalism total, că au avut manifestări jignitoare și un comportament huliganic.

Comandantul și șeful mecanic au cerut nici mai mult, nici mai puțin decât anularea brevetelor și carnetelor de marinar ale celor în cauză.

Trebuie precizat că firma Oscar Maritime a anunțat că, înainte de a da crezare acestor acuzații, le va verifica, trimițând o echipă de control la bordul navei.

Echipajul de pe "Valea Albă" se consideră calomniat

În cursul zilei de ieri, 15 mai 1997, am primit, la redacție, vizita unui grup de marinari de pe "Valea Albă", ale căror nume figurează printre acuzați: Dumitru Munteanu - șef timonier, Leonard Șerban - brutar, Vladimir Armașu - motorist, Irinel Nedelcu - motorist, Liviu Morar - motorist și Stelian Simionescu - bucătar. Aceștia ne-au rugat să prezentăm și punctul lor de vedere în paginile ziarului, pentru corecta informare a opiniei publice.

În declarația semnată de aceștia se arată: "Noi, echipajul navei, repatriat în data de 7 mai 1997, după aproximativ 320 zile de voiaj, am reușit, sprijiniți de Sindicatul Liber al Navigatorilor, să ne recuperăm drepturile bănești, dar nu în totalitate. Momentul debarcării de la navă, atât de mult mediatizat, s-a efectuat în condițiile următoare: la ora 9, în data de 7 mai 1997, am părăsit bordul, așteptând agentul pentru formalitățile vamale și transportul la aeroport. În urma noastră ne-am lăsat spațiile de locuit în ordine și am predat inventarul celor rămași la navă. Nu a fost semnalat niciun incident din partea conducerii navei către autoritățile portuare.

Ne pare rău că suntem incriminați pe nedrept de comandantul navei, Victor Drăgnescu, după ajungerea noastră în țară. Menționăm că nu putem fi acuzați și considerăm aceasta o calomnie din partea conducerii navei, mai mult, noi încercând, pe toată perioada contractului, să menținem nava în cele mai bune condiții de curățenie, întreținere și reparații.

Societatea Oscar Maritime a manifestat un dezinteres total față de necesitățile de aprovizionare cu materiale conform contractului. (n.r. - Trebuie menționat faptul că managerul Mihai Uretu a recunoscut, într-o declarație acordată ziarului "Cuget Liber", faptul că, din cauza problemelor financiare, firma Oscar Maritime nu a putut să plătească diurna vreme de opt luni și să înceapă reparațiile capitale la navă). Amintim celor ce ne-au acuzat pe nedrept că suntem și vom fi conștienți de faptul că orice act de vandalism îngreunează viața și munca la bord, adică locurile noastre de muncă. Cu stimă, echipajul repatriat al navei «Valea Albă»".

Dezbatere mediată de presă

Pentru ziua de 22 mai, semnatarii declarației au anunțat organizarea unei întâlniri - dezbatere între echipaj, pe de o parte, managerii companiilor Navrom, Oscar Maritime și liderii SLN, pe de altă parte, în prezența presei. (16 mai 1997) 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4335 secunde