Marinarii, cu moralul la pământ! "Sunt deprimați, nervoși și puși pe harță"

Miercuri, 06 Mai 2020
4964
Dacă înainte de declanșarea pandemiei Covid, circa 90% din comerțul internațional de mărfuri se derula pe mare, cu siguranță că, astăzi, ponderea a crescut, având în vedere restricțiile și interdicțiile ce încorsetează transportul rutier și feroviar transfrontalier.

Faptul că omenirea are nevoie mai mult decât oricând de serviciile companiilor de navigație și de munca navigatorilor, nu a fost dublat de o atenție pe măsură din partea statelor lumii. Drept dovadă, în lunile februarie și martie 2020, schimburile de echipaje la nave erau aproape imposibile.

A fost nevoie de presiunea comună a organizațiilor marinarilor și ale armatorilor, de intervenția Organizației Maritime Internaționale pentru ca, începând din luna aprilie, unele state să le acorde navigatorilor statutul de "lucrători esențiali", aflați în prima linie a luptei cu pandemia, și să permită schimburile de echipaje. Chiar și așa, viața pe mare este mai grea decât oricând, iar repatrierea navigatorilor și înlocuirea lor este extrem de anevoioasă și foarte costisitoare. În aceste condiții, climatul social de la bordul navelor tinde să se înrăutățească.

Barometrul climatului din shipping

The Mission to Seafarers este o organizație caritabilă înființată în 1836. În cei 184 de ani de existență, ea a adus alinare și a acordat sprijin navigatorilor din întreaga lume, aflați în situații disperate.

Organizația este în contact cu numeroase echipaje din flotele lumii și, pe baza informațiilor primite, realizează, trimestrial, un indice privind moralul navigatorilor (Seafarers Happiness Index).

Potrivit raportului dat publicității pe 4 mai 2020, moralul navigatorilor s-a deteriorat în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru din 2019. Participanții la sondaj s-au plâns de faptul că, de regulă, marinarii nu sunt lăsați să coboare pe țărm, în timpul escalelor din porturile lumii, fapt ce le afectează starea psihică. Chiar și atunci când este posibilă vizita pe mal, costul ridicat al transportului de la navă la cheu, accesul dificil la mijloacele de transport de pe mal și temerile privind securitatea sanitară îi pot determina să renunțe la intenția de a coborî pe uscat.

În condițiile în care schimburile de echipaje sunt extrem de greu de realizat, efectivele lor au fost reduse la minimum. Ca urmare, coborârea pe uscat, în porturile de escală este imposibilă, întrucât navele ar rămâne fără echipaj de siguranță.

Pe fondul deteriorării moralului și a creșterii stresului, marinarii devin tot mai nemulțumiți, mai irascibili, iar conflictele de la bord sunt tot mai frecvente.

Muncă multă, stres cât încape

Sondajul arată că, din cauza restricțiilor de circulație impuse de pandemie, volumul de muncă al navigatorilor este în creștere, mulți dintre ei fiind nevoiți să rămână la bord peste perioada de îmbarcare prevăzută în contract. Pe de altă parte, navigatorii și-au exprimat temerile cu privire la riscul de a fi infectați de colegii care vin din țară, să îi schimbe.

Combinația dintre volumul de muncă crescut, contractele prelungite și izolarea crescută face ca majoritatea navigatorilor să se simtă stresați, anxioși și epuizați, iar acest lucru poate submina calitatea muncii și respectarea standardelor de securitate și sănătate.

Potrivit raportului, navigatorii au nevoie de mai multă comunicare, iar accesul la internet contribuie la combaterea sentimentului de izolare.

Raportul a fost pus la dispoziția tuturor armatorilor, pentru a lua măsurile potrivite în vederea îmbunătățirii climatului de la bordul navelor.

Structura pe vârste a eșantionului participant la studiu a fost următoarea: 13% aveau vârsta între 16 și 25 de ani; 57% - între 25 și 35 de ani; 23% - între 35 și 45 de ani; 5% - între 45 și 55 de ani; 2% - între 55 și 65 de ani. Cei mai mulți respondenți au fost bărbați – 92%. Au fost reprezentate toate funcțiile de la bordul navelor (6% erau comandanți și 6% mecanici șefi) și toate tipurile de nave (38% dintre respondenți erau îmbarcați pe tancuri, 25% pe bulk carriere, 18% pe portcontainere).



Pagina a fost generata in 0.3409 secunde